Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

austeritate

Obişnuiţi cu stilul de viaţă occidental, grecii nu vor accepta austeritatea

22.05.12 | FINANCIAR | Grecii s-au obişnuit să trăiască la standarde occidentale, iar acceptarea austerităţii este improbabilă deoarece ei nu ştiu că se poate trăi chiar şi cu mult mai rău. Aşa se vede situaţia Greciei de către un bancher al unei bănci comerciale din Estonia, ţara care în 2009 a avut o prăbuşire a PIB-ului cu 14%. Articol complet

Bloomberg: electoratul grec trebuie să vadă dincolo de minciunile Syriza

22.05.12 | BUSINESS EXTERN | În cadrul unui editorial publicat pe pagina sa de internet, agenția de știri Bloomberg atrage atenția asupra pericolelor pe care o victorie a alianței de extremă stânga, Syriza, condusă de Alexis Tsipras, le va avea asupra Greciei, zonei euro și economiei globale. Articol complet

Austeritate sau stimuli? După G8, Franța și Germania negociază soluția crizei

21.05.12 | BUSINESS EXTERN | Liderii Franței și Germaniei se vor întâlni în această săptămână pentru a întocmi un plan de redresare a zonei euro după ce summitul G8 a dezvăluit neînțelegerile cu privire la strategia de soluționare a crizei. Neînţelegeri care au dus Grecia cu câțiva pași mai aproape de ieșirea din zona euro şi la majorarea deficitului bugetar al Spaniei. Articol complet

Europa, bolnavul planetei?

20.05.12 | ADEVARUL EUROPA | Reuniunea G8 de la Camp David a fost transformată într-un veritabil „summit al crizei euro“ Articol complet

Grecia: viaţa ca un roman poliţist

20.05.12 | EUROPA | Un criminal în serie urmăreşte suburbiile bogate ale Atenei şi îşi alege victimele după anumite criterii. Articol complet

Angela Merkel: Parisul şi Berlinul nu au divergenţe asupra austerităţii şi creşterii economice

20.05.12 | EUROPA | Franţa şi Germania nu au divergenţe cu privire la necesitatea susţinerii creşterii economice în paralel cu reducerea deficitelor şi datoriilor publice, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, în cadrul summitului G8 de la Camp David (Maryland, în estul Statelor Unite), relatează AFP. Articol complet

Frankfurt: Zeci de mii de persoane au protestat faţă de măsurile de austeritate

19.05.12 | INTERNATIONAL | Aproximativ 20.000 de persoane au participat la un marş în centrul oraşului german Frankfurt, în semn de protest faţă de politicile de austeritate din Europa, transmite Reuters. Articol complet

Situaţia din Afganistan va domina Summitul NATO de la Chicago

19.05.12 | INTERNATIONAL | Situaţia din Afganistan va domina dezbaterile de la Summitul NATO, care începe duminică la Chicago. Franţa se va afla într-o situaţie delicată, după ce a anunţat o retragere anticipată a militarilor săi. Articol complet

Slovenia:Măsurile de austeritate, în pericol din cauza sindicatelor poliţiei

18.05.12 | INTERNATIONAL | Aplicarea măsurilor de austeritate decise săptămâna trecută de guvernul sloven ar putea fi amânată sine die sau eliminată, după ce două sindicate de poliţie au anunţat că doresc organizarea unui referendum pe această temă. Articol complet

BCE este „singura soluție” pentru criză, în timp ce bursele se prăbușesc

18.05.12 | BUSINESS EXTERN | În timp ce bursele asiatice s-au prăbușit aproape de nivelul minim pe 2012 iar infestitorii abandonează activele riscante pe fondul creșterii îngrijorărilor cu privire la criza datoriilor suverane, unii analiști consideră că a venit vremea ca Banca Centrală Europeană să intervină mai puternic pe piețele de obligațiuni și să relaxeze și mai mult politica monetară. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole