spion rus - ultimele știri
O femeie din Baia Mare a trăit șocul vieții sale după ce și-a găsit soțul căzut pe podea, fără suflare. Femeia a sunat la 112, însă medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 82 de ani.
Un cetăţean rus care a încercat să se infiltreze în Curtea Penală Internaţională vara trecută a fost inculpat vineri pentru spionaj în Statele Unite, unde este acuzat că a trăit sub o identitate falsă timp de doi ani, scrie AFP.
Acesta a fost judecat la Londra pentru spionaj în folosul Rusiei, iar judecătorul a decis că a fost "plătit să trădeze".
Trăim într-o lume în care și acest subiect a devenit oarecum banal și destul de plictisitor prin repetitivitatea scandalurilor.
Un pont de la o agenţie de informaţii occidentală prietenă a ajutat Germania să identifice un angajat al serviciului său de informaţii externe (BND) care a fost arestat sub suspiciunea că transmite secrete de stat Rusiei.
Un agent al serviciilor de informaţii germane, suspectat că a transmis informaţii Rusiei, a fost arestat miercuri la Berlin, a anunţat joi parchetul federal.
Ambasada Rusiei în Norvegia a afirmat, miercuri, că această țară suferă de „spionită, după ce în urmă cu o zi a fost anunțată reținerea unui posibil spion rus.
Autoritățile norvegiene au arestat, luni, un presupus spion rus în orașul Tromsoe din regiunea arctică.
Serghei Vladimirovici Cerkasov, spionul rus prins în Olanda în timp ce încerca să se infiltreze ca intern la Curtea Penală Internaţională de la Haga, a studiat la School of Advanced International Studies (SAIS) a Universităţii Johns Hopkins, un progr...
Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că autorităţile de securitate ucrainene au descoperit o reţea de agenţi ruşi care activau în Ucraina. Printre ei se numără şi un spion care s-a infiltrat în S...
Serviciile de securitate ucrainene SBU au anunţat arestarea unui spion militar rus care plănuia atacuri în portul ucrainean Odessa, de la Marea Neagră, informează Reuters.
Eugen Teodorovici anunţă că l-a chemat în judecată pe Florin Cîţu după ce premierul l-ar fi acuzat că este spion rus şi că a acţionat împotriva intereselor României atunci când a ocupat funcţii publice. Fostul ministru PSD a depus şi o plângere la pa...
Politicianul Algirdas Paleckis a fost condamnat de justiţia din Lituania la şase ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Rusiei. Instanţa a mai decis că omul de afaceri Deimantas Bertauskas, care a depus mărturie împotriva l...
Ministrul de Finanţe Florin Cîţu l-a acuzat pe fostul ministru Eugen Teodorovici că este spion rus şi că plăteşte să îl urmărească, acesta din urmă răspunzând că „înseamnă că ştie de ce“.
Poliţia din Marea Britanie, care avea până acum doi suspecţi în cazul otrăvirii cu noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal, a ajuns la concluzia că în acest caz ar fi fost implicat un al treilea agent al spionajului militar rus, relatează agenţ...
Agenţii serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) care au încercat să-i ucidă pe fostul dublu agent rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia, au fost identificaţi graţie unui spion rus.
Iulia Skripal, fiica fostului agent dublu Serghei Skipal, otrăvită împreună cu tatăl ei în Anglia cu un agent neurotoxic, şi-a făcut prima apariţie în public. Iulia Skripal a declarat că tentative de atentat din aprilie i-a „schimbat toată viaţa” şi ...
Iulia Skripal, care a fost otrăvită alături de tatăl ei, fostul spion rus Sergei Skripal, a fost externată din spitalul din Salisbury, conform BBC.
Rusia a demarat, miercuri, testarea unor rachete cu muniţie de război, în Marea Baltică, exerciţii ce au alarmat Letonia, stat membru NATO. Ţara baltică a anunţat că a fost nevoită să închidă parţial spaţiul aerian comercial, transmite Reuters.
Iulia Skripal, fiica fostului spion rus Serghei Skripal, care a fost şi ea otrăvită în urma atacului neurotoxic din Marea Britanie, nu mai este în stare critică, a anunţat directorul Spitalul Districtului Salisbury. Rusia a deschis şi ea o investigaţ...
Nepoata fostului spion rus Sergei Skripal, Viktoria Skripal, a declarat că atât el cât şi fiica sa Iulia au şanse infime de supravieţuire, scrie The Guardian.
Un fost savant sovietic care a dezvoltat neurotoxine din gama celui folosit împotriva fostului spion rus Serghei Skripal a declarat pentru The Guardian că o otravă similară a fost folosită în asasinarea unui om de afaceri rus în 1995.
Poliţia neozeelandeză a anunţat joi că anchetează cu privire la acuzaţii ale unui fost agent dublu rus care afirmă că un necunoscut a încercat să-l otrăvească pe o stradă din Auckland în 2006, scrie AFP.
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a făcut apel către aliaţii Regatului Unit pentru susţinere, Marea Britanie pregătindu-se pentru răspunsul Rusiei la expulzarea în masă a diplomaţilor Kremlinului de pe teritoriul britanic. El a declarat c...
Rusia este „foarte probabil“ vinovată de otrăvirea lui Serghei Skripal, a acuzat luni, în Parlament, premierul britanic Theresa May, transmite The Associated Press.
„Red Sparrow“, filmul cu Jennifer Lawrence în rol principal, a avut cele mai mari încasări în weekend-ul de lansare în România. Despre scenele de nuditate explicită din film, actriţa spune că „i-au dat putere“.
Serviciile secrete de la Moscova ar fi putut depista reşedinţa din Marea Britanie a fostului colonel GRU Serghei Skripal după decesul subit al fiului său în timpul unei vacanţe în Rusia, anul trecut, relatează BBC.
Poliţia britanică ancheta marţi în vederea elucidării „cât mai rapid posibil” a circumstanţelor misterioasei presupuse otrăviri a unui bărbat prezentat de presă ca fiind un fost agent rus aflat în serviciul Regatului Unit, spitalizat în stare critică...
Un bărbat de naţionalitate rusă, condamnat pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, este în stare gravă după expunerea, în Wiltshire, la o substanţă necunoscută, transmite BBC. Cazul duce cu gândul la cel al fostului spion FSB Aleksandr Litvinenko,...
Sârbul Bratislav Zivkovic, declarat indezirabil pe 15 ani de instanţă după ce SRI l-a monitorizat încercând sa afle informaţii secrete despre baze militare şi radare ale României la Marea Neagra, a declarat pentru Sputnik că serviciile de informaţii ...
Documente secrete prezentate săptămâna trecută preşedintelui american Barack Obama şi preşedintelui ales Donald Trump arată că hackerii ruşi deţin informaţii personale şi financiare compromiţătoare despre Trump, a transmis CNN marţi seară. Afirmaţiil...
Un agent dublu portughez şi un spion rus au fost arestaţi la Roma în timp ce făceau schimb de informaţii clasificate ale NATO şi Uniunii Europene. Cei doi s-ar fi întâlnit de mai multe ori în ultimii doi ani, iar agentul portughez ar fi primit câte 1...
Dacă nu eşti de acord cu ideea migraţiei în masă, care amestecă, fără să şi decanteze, refugiaţii cu migranţii economici şi de altă natură, eşti spion rus. Te-ai apucat să critici o decizie sfântă a Europei unite, e clar că faci jocul ruşilor, care-ş...
Un tribunal de la Moscova a prelungit detenţia înainte de proces a unui cetăţean rus acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Statelor Unite, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electrnică.
În data de 4 ianuarie 2016, pe site-ul oficial al Kremlinului era anunţat decesul lui Igor Sergun, şeful serviciului militar de spionaj al Federaţiei Ruse cunoscut sub acronimul GRU (Glavnoye Razvedyvatel'noye Upravleniye). Conform agenţiei media ru...
Procesul cu privire la moartea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko este aproape de final. Avocatul familiei Litvinenko a spus în faţa judecătorilor că Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a ordonat personal asasinatul.
După ce a dezertat din serviciile de securitate ruse (FSB), Janosh Neumann se aştepta la o viaţă de huzur în Danemarca sau Elveţia, cu milioane de dolari în bancă. Însă socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg: el a ajuns să locuiască în s...
Fostul spion rus Alexander Litvinenko a fost ucis pentru că a încercat să „expună corupţia” din cadrul „mafiei de stat” girate de Vladimir Putin, potrivit probelor din cadrul anchetei publice din Marea Britania, susţine care reprezintă familia celui ...
Votul de duminică din Doneţk i-a adus liderului militar separatist al provinciei şi statutul de comandant suprem, fapt ce îi legitimează acţiunile dictate de Kremlin. Colaboratorul Serviciului de Informaţii al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Gi...
Autorităţile de la Vilnius au anunţat luni că a identificat un spion care lucra la ambasada Rusiei din Vilnius şi încerca să colecteze, contra unor sume de bani, informaţii despre relaţiile dintre Uniunea Europeană (UE) şi fostele ţări sovietice, rel...
Cetăţeanul rus, care a fost reţinut de DIICOT pe 19 octombrie, a fost eliberat după interogatoriu, cu interdicţia de a părăsi Bucureştiul, a declarat secretarul Ambasadei Rusiei în România, Anatoli Loşakov, citat de postul de radio de la Moscova.
Ministerul de Externe precizează că a transmis părţii ruse clarificările necesare privind cazul cetăţeanului rus cercetat de DIICOT pentru că a fost depistat având în posesie documente clasificate ale IPROMIN SA, informând şi că acesta nu a fost reţi...
Ambasada Rusiei la Bucureşti este "preocupată" de "limitarea drepturilor" cetăţeanului rus depistat cu documente clasificate şi a adresat Ministerului Afacerilor Externe (MAE) o nouă cerere pentru informaţii privind motivele reţinerii şi pentru oferi...
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că DIICOT şi SRI şi-au făcut "foarte bine" datoria în cazul cetăţeanului rus depistat cu documente clasificate ale IPROMIN SA....
Documentele şi informaţiile clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare pe care expertul rus intenţiona să le scoată din ţară au fost obţinute ilegal şi erau relevante pentru securitatea economică, informează, sâmbătă, SRI....
Un cetăţean rus a fost depistat săptămâna trecută pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului român, informează Media...