provizii - ultimele știri
Forţele ucrainene din afara oraşului disputat Bahmut din estul Ucrainei reuşesc să ţină unităţile ruse la distanţă, astfel că muniţii, alimente, echipamente şi medicamente pot fi livrate apărătorilor, a anunţat armata ucraineană sâmbătă, informează Reuters, citată de Agerpres.
Un român care mergea spre Belgia cu maşina încărcată cu provizii, dar şi cu un căţel de rasă pentru care nu avea documente, a avut ghinionul să fie oprit de poliţie pe o autostradă din Germania pentru un control de rutină....
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, scoaterea din rezervele de stat a unor produse precum saltele, pături, saci de dormit, corturi şi conserve, care vor fi date prefecturilor din Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui pentru protej...
Atmosfera este încărcată în localitatea olteană Deveselu. Oamenii se tem de ce este mai rău, mai ales când aud declaraţiile lui Vladimir Putin referitoare la scutul NATO de la Deveselu.
Măsurile de ţinere sub control a consumului şi risipei includ plata unei taxe suplimentare pentru cei care lasă ”prea multă” mâncare în farfurie, şi posibilitatea de a raporta restaurantele care risipesc mâncare. Indirect, este vizibilă îngrijorarea ...
Scăderea puterii de cumpărare a românilor, rezultată din majorările substanţiale de preţ din primele luni ale acestui an, nu a putut fi acoperită de creşterea aproape insesizabilă a salariului minim brut la nivelul ţării, astfel schimbându-se şi inte...
Peste 26.000 de focşăneni au votat duminică, 6 decembrie, la alegerile parlamentare iar rezultatele oficiale provizorii arată că PNL s-a aflat pe primul loc în Focşani.
Sezonul murăturilor e în toi, iar gospodinele dau iama în tarabele pline cu bunătăţi pentru a-şi face provizii. Toamna, cu bogăţia ei de legume, este, dincolo de ocazia extraordinară de a mânca sănătos şi divers, o invitaţie directă de a pune la borc...
S.C. Urban S.A Slobozia anunţă că în zilele de 17 şi 18 iunie, între orele 08.00 – 16.00, va fi oprită furnizarea apei în cartierul Ionel Perlea.
Criza sanitară provocată de pandemia Covid-19 şi măsurile luate pretutindeni de autorităţi pentru a limita transmiterea noului coronavirus afectează tot mai mulţi oameni. Vârstnicii, care oricum aveau probleme şi înainte, trăiesc acum un adevărat coş...
Fosta jucătoare de tenis Jelena Dokić a transmis un mesaj către cei care cumpără fără măsură, după ce a avut surpriza neplăcută de a nu mai găsi nimic de mâncare, într-un supermarket din Australia.
Federaţia patronală din industria alimentară Romalimenta anunţă că există stocuri suficiente din toate categoriile de alimente, iar industria lucrează ca fluxul de producţie să se desfăşoare normal.
Premierul Ludovic Orban a sfătuit românii să nu se aprovizioneze peste necesităţile normale, deoarece nu există riscul de apariţie a unei penurii de alimente sau alte produse.
Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis care a decis să decreteze stare de urgenţă ca măsură suplimentară pentru a combate răspândirea coronavirusului a trimis oamenii la magazine. Duminică, încă de la primele ore ale dimineţii, cel mai mare supermarket...
Deşi ni se spune să evităm aglomeraţiile, magazinele sunt luate cu asalt de oamenii care îşi fac provizii. Teama de coronavirus goleşte rafturile. În judeţul Călăraşi, până în prezent, nu a fost confirmat niciun caz cu infecţie COVID-19.
Majoritatea statelor s-au confruntat cu isteria cumpărăturilor, generată de panica legată de noul focar de coronavirus. Dar cum poate fi motivată atitudinea celor care dau iama în magazine şi uneori achiziţionează produse inutile sau în cantităţi uri...
Am conştientizat un fir roşu în (in)abilitatea noastră de a gestiona proviziile, rezervele, back-up-ul în mod corect, precum şi cum ne raportăm la acest subiect. Am văzut acest lucru în ultimele zile pe social media, când unii oamenii şi-au făcut re...
Alimente: Douăzeci de kile de cartofi albi. (20 x 4 lei = 80 lei) Poate găsesc mai ieftin la supermarket. Am grijă să nu fie vreunul mucegăit. Zece kile de ceapă galbenă. Atenţie să nu fie una putrezită!...
Mai curând totul începuse cu o bizarerie. De aproape un secol, şedinţele de spiritism nu mai constituiau centrul de interes al niciunei organizaţii serioase, nici nu mai inspirau curiozitatea neliniştită a adepţilor incursiunilor în diafan....
Căutările s-au înteţit de duminică pentru a găsi submarinul argentinian San Juan, dispărut miercuri în Atlanticul de Sud, însă submersibilul şi cei 44 de membri ai echipajului nu au fost localizaţi. Autorităţile argentiniene sunt îngrijorate pentru v...
O groapă de provizii din Evul Mediu a fost descoperită la Sighişoara, în urma surpării unei alei pietonale din Parcul Central, primarul Ovidiu Mălăncrăvean spunând că existenţa ”unor astfel de gropi pentru depozitarea grânelor în piaţa veche a Oraşul...
Pompierii călărăşeni au venit din nou în sprijinul unor marinari, blocaţi de gheaţa braţului Bala, la km 9, în dreptul localităţii Unirea. Militarii au transportat carburant şi o motopompă pentru echipajul navei slovace rămas fără combustibil pen...
Misiune dificilă pentru pompierii călărăşeni. Militarii au transportat 200 de litri de apă şi circa 300 kg de alimente pentru echipajul navei slovace, prins în gheaţa Borcei, de mai multe săptămâni. Marinarii rămăseseră fără provizii....
Din cauza lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare, Ecoaqua a anunţat că se va sista furniza apei potabile în tot Călăraşiul, pe data de 22 iunie....
Din cauza lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare, Ecoaqua a anunţat că se va sista furnizarea apei potabile în tot Călăraşiul. Cetăţenii sunt rugaţi să-şi facă provizii.
Pentru ultima dată în acest an, călărăşenii rămân fără apă, luni, 14 decembrie. Oprirea programată face parte din proiectul CL 8 privind modernizarea reţelei de apă potabilă şi canalizare....
Începe războiul, Titi! „De unde ştii?“ Tu nu eşti la curent cu ce s-a întâmplat acum o oră? „Te referi la avionul rusesc doborât de turci?“ Da! „E un incident!“ Nu e incident, vine războiul! „Nu vine, ruşii n-au lovit niciodată NATO!“...
Oprirea furnizării este determinată de efectuarea unor lucrări de remediere a unor avarii la câteva instalaţii de pompare şi tratare a apei. Societatea Apă Canal SA recomandă abonaţilor din zonele afectate să-şi facă din vreme provizii de apă potabil...
O reţetă simplă, cu ingrediente puţine şi care iarna are mare căutare în bucătărie. Roşiile păstrate la borcan sunt adevărate minuni, dacă vrem să gătim sănătos şi să simţim, şi atunci când e viscol, gustul legumelor din grădină....
Ca să treacă iarna cu bine, pensionarii îşi fac vara sanie. Bătrânii, speriaţi de povara traiului scump, îngroaşă rândurile pentru împrumuturi. Vârstnicii spun că au nevoie de bani pentru lemne, medicamente sau alimente, deoarece trăiesc din pensii m...
Călărăşenii trebuie să-şi facă provizii de apă, deoarece până mâine seară, 10 iulie, la ora 20.00, nu va mai curge nici măcar o picătură la robinet....
Tătarii din Crimeea au dat dovadă de solidaritate faţă de soldaţii ucraineni, oferindu-le provizii vitale printre zăbrelele gardurilor care înconjoară cazarmele. În timp ce trupele ruse au înconjurat majoritatea bazelor militare ucrainene şi îşi cons...
Meteorologii anunţă încă două zile de viscol. Buzoienii, aflaţi şi ei pe lista înspăimântătorului cod portocaliu, au deja zăpada cât casa. Oamenii şi-au pregătit cămările şi forţele pentru a traversa un nou iad alb.
Călăraşenii rămân fără apă de marţi noapte, ora 00.00 şi până miercuri la ora 20.00. Ecoaqua a anunţat că închide robinetele, pe 24 octombrie, deoarece se efectuează lucrări la mai multe puncte noi din reţea, dar şi intervenţii în staţiile de pompare...
O tânără din Iaşi a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a stat ziua în amiaza mare în soare la grătar, unde cocea vinete....
Argeşenii au adus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Argeş din str. Smeurei bunuri şi alimente pentru a-i ajuta pe oamenii din judeţul Buzău afectaţi de zăpadă şi viscol. Printre cei care au dat dovadă de compasiune se numără atât reprezentanţi ai...
Expediţia milionarului bănăţean Romeo Dunca şi a alpinistului Coco Galescu la Polul Sud înaintează cu dificultate din cauza condiţiilor meteo şi a lipsei proviziilor....
Pensiile mici le-au scos pe gospodine la piaţă, însă nu la cumpărături, ci ca să-şi vândă proviziile pentru iarnă.
Animalele şi păsările au fost puse la adăpost, iar frigiderele sunt pline cu peşte, carne şi legume. Au fost deja făcute provizii şi de fân şi cereale....
În timpul iernii, murăturile nu ar trebui să lipsească din nicio gospodărie, deoarece reprezintă o sursă importantă de nutrienţi (de exemplu, conţin vitamina C şi acid lactic), care ajută organismul să fie în formă pentru a face faţă anotimpului rece...
Lipsurile apasă greu pe umerii pensionarilor care au ajuns să împrumute câteva sute de lei pentru a avea cu ce să-şi cumpere murături şi zarzavat pentru la iarnă, lemne de foc sau medicamente. Cei mai mulţi dintre ei au ajuns să trăiască la limita de...
Roşiile, ardeii, gogoşarii şi toate celelalte zarzavaturi specifice toamnei sunt la mare căutare acum, atât în hypermarketuri, cât şi în pieţele agroalimentare din judeţ. Reţeta de zacuscă clasică a suferit îmbunătăţiri, în funcţie de preferinţele ce...
Sistarea furnizării apei potabile în 15 cartiere a dat peste cap activitatea spitalelor gălăţene. Fiecare unitate sanitară şi-a făcut provizii, evident insuficiente, consumul de apă fiind redus drastic....
De Paşti, românii din străinătate primesc colete cu mâncare tradiţională din România, iar în schimb trimit cadou rudelor din ţară portocale, lămâi, roşii, vinete, castraveţi şi ardei graşi culeşi de mâna lor de pe plantaţiile unde lucrează....
Bistriţenii şi-au făcut provizii de algocamin de când au aflat că, din 1 februarie, acest medicament se va elibera doar pe bază de reţetă. Farmaciştii spun că vânzările la acest produs au crescut, faţă de luna trecută, cu 15% şi că, de regulă, tineri...
De la 1 februarie, cel mai ieftin calmant va putea fi eliberat de către farmacişti doar pe bază de reţetă de la medicul de familie. În timp ce focşănenii iau cu asalt farmaciile, pentru a fi siguri că nu rămân fără Algocalmin când durerile nu le dau ...
În vreme ce spitalele se plâng că nu au cu ce hrăni bolnavii, la Maternitatea Botoşani pacientele stau fără griji. Tone de alimente ecologice, cultivate în grădina spitalului, au umplut cămara Maternităţii. Din meniul mamelor nu vor lipsi nici în ace...
Locatarii Grădinii au fost puşi la adăpost, iar frigiderele sunt pline cu peşte, carne şi legume. Vieţuitoarele de la Zoo se pregătesc de iarnă. Au fost deja făcute provizii de hrană şi de fân pentru lunile geroase....
Locatarii Grădinii au fost puşi la adăpost, iar frigiderele sunt pline cu peşte, carne şi legume. Vieţuitoarele de la Zoo se pregătesc de iarnă. Au fost deja făcute provizii de hrană şi de fân pentru lunile geroase....
Lipsa banilor şi preţurile piperate din pieţe le determine pe cele mai multe gospodine să renunţe la zacuscă sau murături.
Sucevenii cumpără zeci de kilograme de roşii, vinete, castraveţi, ardei sau gogoşari pentru sezonul rece. Pieţarii îşi atrag clienţii oferindu-le preţuri mici sau negociabile la cantităţi mari de produse.
Cămara cu zarzavaturi, din ce în ce mai săracă/ Comercianţii din Focşani nu mai vând legume cu sacul
Gospodinele din Focşani nu mai cumpără legume cu sacul ca în anii trecuţi, iar comercianţii care se aşteptau să recupereze pierderile în această perioadă sunt total dezamăgiţi de vânzări....