plai - ultimele știri
Cea de a 17-a ediție a Festivalului Plai a început, vineri, 9 septembrie, la Muzeul Satului Bănățean. Timp de trei zile, vom avea concerte de world music, proiecții de filme, teatru, expoziții multimedia, foodcourt și peste 60 de activități inedite.
Festivalul şi-a schimbat numele din JazzTM în JAZZx şi va avea loc în perioada 1-3 iulie, în Piaţa Victoriei din Timişoara. Partener principal a devenit Consiliul Judeţean Timiş.
Trei zile, 135 de minute de emoţie intensă, 200 de voluntari, peste 23.500 de spectatori! Concluziile marelui spectacol "Lumen", realizat în vechiul port al Timişoarei....
În această seară, de la ora 20.00, în vechiul port al Timişoarei (golful de la Solventul), va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului “Lumen”, un proiect Timişoara 2021.
Spectacolul “Lumen” spune povestea oraşului dintr-o perspectivă personală, pe scenă fiind implicate peste 200 de persoane care fac parte din comunitatea locală.
În zilele de 5, 6 şi 7 octombrie, în vechiul port al Timişoarei (în zona Solventul), va avea loc unul dintre cele mai complexe evenimente care au fost puse vreodată la cale în Timişoara.
BEGA! este un program de artă performativă creat de PLAI împreună cu comunitatea creativă a oraşului Timişoara, cu scopul de a activa malurile râului Bega şi de a atrage locuitorii oraşului spre acestea implicându-i în activităţi artistice coordonate...
articol publicitar
Cel mai mare festival de muzica lumii din Europa organizat în întregime de voluntari, PLAI a debutat în 2006, în Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Intenţia organizatorilor a fost clară de la început şi a rămas la fel: acţiuni civice pozitive, sc...
Ambasada din Timişoara a devenit primul centru cultural independent afiliat la Trans Europe Halles, care are 90 de membri în 30 de ţări.
Cât de actuală este balada populară Mioriţa şi cum îi adună pe români în jurul ei?! De Sfânta Maria Mare, în comuna băcăuană Caşin a avut loc un eveniment cultural, cu adânc impact spiritual. Meritul îi aparţine lui Constantin Tudose, autorul unei lu...
Manu Chao, unul dintre cei mai bine vânduţi muzicieni din Europa, a avut parte la Timişoara de doar aproximativ 2.500 de spectatori, după ce la precedentul concert din Grecia a cântat în faţa a 40.000 de oameni.
Au mai rămas şase zile până la concertul Manu Chao La Ventura de la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Bilete la concert costă 75 de lei.
Muzicianul de origine franceză vine la Timişoara în ziua de 25 iunie. Concertul va avea loc pe scena din Muzeul Satului Bănăţean. Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 75 de lei.
În cifre mai putin tipice, PLAI a însemnat şi 60 de litri de cafea consumată de cei 80 de voluntari, 3 săptămâni de pre-amenajare, 5 zile alocate strângerii construcţiilor din lemn din Muzeul Satului Bănăţean...
În acest weekend, la Timişoara are loc a opta ediţie a Festivalului „Plai”, cel mai mare eveniment de „world music” din Europa de Est organizat doar de voluntari.
În fiecare an, Festivalul „Plai", unul dintre cele mai mari evenimente de „world music" din Europa, organizat doar de voluntari, aduce la Timişoara, la Muzeul Satului, muzică din toate colţurile lumii. Ediţia din acest an este a doua cu trei seri de ...
Formaţia Nouvelle Vague nu ar avea nevoie de nicio introducere: sunt în turneu mondial de peste 10 ani, au peste 700.000 de albume vândute şi sute de concerte sold out
Timişorenii sunt invitaţi, cu haine groase, în serile de 25, 26 şi 27 octombrie, în Piaţa Libertăţii, la proiecţii inedite de filme documentare pe ecran gonflabil...
Patrice, capul de afiş al celei dintâi seri a Festivalului Plai, a adunat mii de spectatori la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Plai 2012 continuă azi cu Blue Nipple Boy şi Fattoumata Diawara.
Sfârşitul de săptămână oferă timişorenilor, pe lângă cele mai răcoroase zile din ultimele luni, şi nenumărate posibilităţi de petrecere a timpului liber, cu muzică şi alte evenimente pe toate gusturile....
În fiecare an, Festivalul „Plai", unul dintre cele mai mari evenimente de „world music" din Europa, organizat doar de voluntari, aduce la Timişoara, la Muzeul Satului, muzică din toate colţurile lumii....
Plai, un festival realizat de voluntari, va aduce în faţa timişorenilor, în luna septembrie, muzicieni de renume mondial. Patrice, Fatoumata Diawara sau Aziya Mustafa Zadeh sunt doar câteva dintre numele din program.
Plai, un festival realizat de voluntari, va aduce în faţa timişorenilor, în luna septembrie, muzicieni de renume mondial. Patrice, Fatoumata Diawara sau Aziya Mustafa Zadeh sunt doar câteva dintre numele din program.
Ultimul nume mare care a confirmat prezența la Festivalul PLAI de la Timișoara (14-16 septembrie) este Aziza Mustafa Zadeh, din Azerbaidjan...
Muzicianul Patrice, devenit faimos în rândul românilor mai ales pentru melodia „Soulstorm“, va concerta la Muzeul Satului din Timişoara, în prima seară a Festivalului Plai, pe data de 14 septembrie....
Reprezentanţii Festivalului Plai au confirmat venirea trupei Pink Martini pe data de 28 mai 2012. Muzicienii vor concerta la Sala Olimpia. Evenimentul este organizat de Mainstage, cu sprijinul Plai. Biletele costă între 70 şi 220 de lei.
Organizatorii marilor festivaluri de muzică din oraş vorbesc despre cum se face un eveniment de dragul muzicii şi al publicului: cu pasiune şi, la nevoie, bani din propriul buzunar...
Volunatrii pasionați de la AIESEC Timișoara sunt prezenţi, pentru a treia oară, la PLAI și vin în întâmpinarea participanțiilor cu un stand plin de surprize care merită descoperite....
A doua seară pe scena Plai: concertul Susana Baca se apropie. Artista susţine azi o prelegere despre cultura afro-peruviană, de la ora 16:30. În plus, atelierele de creaţie şi joacă sunt deschise. Pentru relaxare, muzica ambientală se va asculta la c...
A şasea ediţie a festivalului Plai începe azi, la Muzeul Satului Bănăţean. Cei care au adus pe scena timişoreană nume precum Misia, Trilok Gurtu, Esma Redzepova, Mariza, Paco de Lucia sau Al Di Meola au pregătit pentru weekendul acesta concertul extr...
Festivalul Plai de la Timişoara, ajuns la ediţia a şasea, este cel mai mare evenimente „world music” din România. Festivalul se va desfăşura în perioada 16-18 septembrie, în Muzeul Satului. Organizatorii au pus în vânzare biletele....
Festivalul Plai de la Timişoara, ajuns la ediţia a şasea, este cel mai mare evenimente „world music” din România. Festivalul se va desfăşura în perioada 16-18 septembrie, în Muzeul Satului. Organizatorii au pus în vânzare biletele....
Muzicianul de talie mondială Trilok Gurtu a cântat în Timişoara. Percuţionistul indian a fost unul dintre numele de pe afişul festivalului timişorean „Plai“. A doua zi după concert, muzicianul a discutat cu publicul....
Cântăreaţa portugheză de fado a ţinut capul de afiş al festivalului Plai, care se desfăşoară la Muzeul Satului din Timişoara. Concertul de excepţie a trimis publicul timişorean într-o excursie virtuală în alte lumi....
Ploaia care a ameninţat Timişoara în prima parte a zilei a dispărut complet înainte de venirea serii, iar publicul de la Plai s-a putut bucura în voie de câteva ore de muzică adevărată. Seara s-a încheiat cu un concert susţinut de indianul Trilok Gur...
Cântăreaţa portugheză este capul de afiş al Festivalului PLAI. Cel mai mare eveniment de world music din ţară se va desfăşura în perioada 10-12 septembrie, la Muzeul Satului....
Festivalul Plai de la Timişoara, cel mai mare eveniment de world music din ţară, se va desfăşura în perioada 10-12 septembrie, la Muzeul Satului. Misia, Trilok Gurtu sau Ara Dinkjian sunt numele de referinţă din acest an....
Tribunalul Mehedinţi a admis propunerea formulată de Parchet şi a dispus arestarea preventivă a lui Lucian Guduleasa (74 ani), bătrânul care a recunoscut că şi-a ucis soţia cu toporul....