piste - ultimele știri
Două oraşe din Hunedoara investesc în piste de biciclete. Câţi kilometri vor avea noile trasee VIDEO
Două municipii din judeţul Hunedoara au accesat fonduri europene pentru investiţii importante în construcţia unor piste de biciclete.
Drum lărgit la patru benzi, pistă pentru biciclişti, iluminat public, două sensuri giratorii; aşa arată şoseaua construită cu aproape 3 milioane de euro, între Aeroportul Timişoara şi centura oraşului.
50 de rastele pentru biciclete au început să fie montate în zonele aglomerate din oraşul Galaţi. Reprezentanţii municipalităţii spun că este o premieră locală, iar investiţa este în valoare de aproape 50.000 de lei, bani de la bugetul local.
În judeţul Botoşani, de doi ani, autorităţile se chinuie, în zadar, să construiască un heliport, absolut necesar pentru transportul pacienţilor în stare gravă. Culmea, au la dispoziţie şi o finanţare europeană constistentă, dar nu reuşesc, din 2018, ...
Primăria Suceava a refăcut cei aproape 10 km de piste pentru biciclişti. Suprafeţele au fost colorate cu vopsea acrilică de culoare verde. După execuţia lucrării, pe Facebook au apărut numeroase imagini care demonstrează că bicicliştii trebuie să fie...
Reşiţa nu a dus niciodată o lipsă acută de zone verzi, însă nici de poluare nu a scăpat, fiind pentru mulţi ani leagănul industriei româneşti. Ţintele actuale: transport în comun şi taximetrie doar pe bază de autovehicule electrice, piste pentru bici...
Peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti se vor construi la Slobozia, proiectul urmărind reducerea substanţială a emisiilor de carbon. Autorităţile locale din Bărăgan au semnat proiectul de finanţare cu fonduri europene care se ridică la peste 4 ...
Anchetatorii cercetează mai multe ipoteze pentru a stabili cum a ajuns tânărul Mihail Damian (17 ani) în apele râului Olt.
Sensuri unice pe princialele bulevarde şi piste de biciclete pe aceste artere, într-un proiect de 15,5 milioane de euro. Când spune Primăria că va fi gata.
Piste aeriene construite în creierii munţilor, la peste 5.000 de metri altitudine, unde pot ateriza doar o mână de piloţi, sau care închid circulaţia rutieră se numără printre cele mai periculoase din lume.
Trasee pe aproximativ 6 kilometri vor fi construite în Călăraşi pentru biciclişti, având în vedere că în prezent, în oraş, există o singură pistă. Autorităţile locale pregătesc depunere aunui proiect pin care se solicită 1 milion de euro finanţare eu...
În ultimii ani, o staţiune balneoclimaterică din România a renăscut din propria cenuşă. Este vorba despre Băile Govora unde aerul este puternic ionizat. Zeci de milioane de euro au fost investitite prin proiecte pe fonduri europene pentru refacerea i...
Formula 1 atrage anual milioane de pasionaţi care vor să vadă maşinile care demarează, cu viteze ameţitoare, pe pistele special amenajate denumite circuite. Iată mai jos câteva dintre cele mai spectaculoase circuite de F1 din lume.
Primăria Buzăului şi-a propus realizarea, din 2017, a mai multor piste de biciclete care să lege oraşul de zona industrială, dar şi cele trei parcuri publice între ele. Proiectul, denumit „Inelul verde”, ar putea fi realizat cu bani europeni, odată c...
Primăria Timişoara continuă să folosească pentru marcarea pistelor de biciclete din Timişoara o vopsea asupra căreia bicicliştii au avertizat că le pune în pericol siguranţa, devenind foarte alunecoasă atunci când este umedă. Primarul Nicolae Robu su...
La începutul anului 2014, Primăria Capitalei a primit 10 milioane de euro din partea Guvernului României pentru a realiza infrastructură pentru biciclete. Începând cu acelaşi an, până în decembrie 2015, o echipă de experţi români şi străini a lucrat ...
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a ajuns azi la Satu Mare, ocazie cu care a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea Aeroportului Satu Mare, în valoare de aproape 15 milioane de euro. Lucrările trebuie finalizate până la finele a...
Ancheta în dosarul de moarte suspectă, deschis de poliţiştii şi procurorii călărăşeni la Dragalina, după ce două persoane au decedat, iar alte 5 sunt în stare gravă, are mai multe piste....
S-au încheiat lucrările la primele două tronsoane ale pistei de biciclete care traversează Oradea, în prelungirea pistei transfrontaliere. În prezent se lucrează la tronsonul III, în zona Cantemir, lângă parcul Salca 2, pe strada Erkel Ferencz....
Pe 20 septembrie, iubitorii transportului alternativ din Capitală organizează o nouă manifestaţie prin care vor să atragă atenţia autoriăţilor cu privire la problemele cu care se confruntă Bucureştiul. Aceştia anunţă că este vorba despre a cincea ieş...
Consilierii generali ai Capitalei au reaprobat, joi, proiectul de hotărâre care prevede amenajarea în centrul Bucureştiului a unui sistem de transport alternativ. Concret, potrivit proiectului aprobat, biciclişti vor avea în jur de o sută de kilometr...
Bucureştenii deţin în medie mai puţine biciclete decât restul ţării, doar unu din şase locuitori ai Capitalei fiind bicyclist. În schimb, în restul ţării, ponderea este de unu la cinci pe mediul urban şi unu la trei pe mediul rural, unde bicicleta es...
Noile piste pentru biciclişti amenajate pe mai multe bulevarde din Capitală i-au scandalizat încă o dată pe susţinătorii transportului alternativ. După ce pistele vechi au fost declarate nefuncţionale de Brigada Rutieră, noile benzi fie sunt prea îng...
Bucureştenii care vor să se bucure de un traseu cu adevărat relaxant pot alege să pornească pe două roţi din faţa Arcului de Triumf. Traseul se întinde pe aproape o sută de kilometri şi în timpul acestuia puteţi să poposiţi în mai multe locuri cu ade...
Prefectura Bucureşti a cerut Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) să revoce toate hotărârile adoptate în şedintele ce au avut loc în aprilie şi mai. În cazul în care hotărârile nu vor fi revocate, acestea vor fi atacate în instanţă....
Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei, a vorbit la Adevărul Live despre noul sistem de transport alternativ, care va fi implementat în Capitală în următoarea perioadă....
Cel mai tânăr oraş din judeţul Arad, Pecica, depăşeşte ca evoluţie multe dintre mai marile urbe româneşti. Autorităţile au reuşit să aibă un oraş exemplu cu ajutorul cetăţenilor.
Arădenii care locuiesc în cartierul Aurel Vlaicu au scăpat să mai umble pe trotuare şi străzi pline de gropi. Primăria Municipiului Arad desfăşoară lucrări de modernizare în cartierul respectiv, iar o parte din ele sunt deja gata.
Peste 1.000 de bucureşteni s-au adunat în Parcul Herăstrău din Capitală şi au pornit pe două roţi într-un protest de amploare organizate de ONG-urile care susţin amplasarea pistelor pentru biciclete pe carosabil. Primăria Capitalei a anunţat că marşu...
Mâine, 10 martie, în Capitală urmează să aibă loc un marş pe două roţi organizat de ONG-urile nemulţumite de faptul că biciliştii nu pot circula în siguranţă prin Bucureşti. În replică, reprezentanţii Primărie Generale au anunţat că organizatorii eve...
Primăria Capitalei va demara în luna iulie un amplu proiect de amenajare a 100 de kilometri de piste pentru biciclişti, urmând ca lucrările să se încheie spre sfârşitul anului viitor. Pentru realizarea noilor piste, Primăria Capitalei a primit circa ...
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, vor susţine mâine o conferinţă de presă în care vor discuta despre proiectul care priveşte implementarea sistemului de transport cu biciclet...
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat proiectul de hotărâre care prevedeamenajarea în centrul Bucureştiului a unui sistem de transport alternativ. Concret, potrivit proiectului aprobat, biciclişti ar fi putut să aibă 97 de kilometri de piste.
Primăria Capitalei vrea să realizeze un sistem de transport alternativ conturat sub forma unei pânze de păianjen care să acopere principalele zone ale oraşului cu piste pentru biciclişti. Proiectul vine după ce Guvernul a rezervat circa 10 milioane d...
Începând cu primăvara acestuia an vor începe demersurile pentru crearea unor noi piste pentru biciclişti în Baia Mare. Încurajând astfel atât o modalitate de deplasare eco, cât şi o formă de mişcare, municipalitatea va crea, într-o primă fază, o re’e...
Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în Romania (OPTAR) a propus Primăriei Capitalei realizarea unei reţele de „Drumuri verzi“, care să cuprindă piste pentru biciclişti pe carosabil şi alei pietonale, ajuntând în acelaşi timp persoa...
Autorităţile arădene au anunţat că lucrările la pistele pentru biciclete în municipiu vor începe în luna martie. Lucrările vor fi executate pe o perioadă de 24 de luni.
La doar o zi după ce primul tronson al Bulevardului Uranus din Capitală a fost inaugurat, au apărut şi primele probleme: o parte din stâlpişorii care delimitează banda bicicliştilor au fost furaţi, iar riveranii se plâng de lipsa locurilor de parcare...
Primul tronson al Bulevardului Uranus, care ar trebui să lege nordul de sudul Capitalei, a fost deschis circulaţiei, duminică. Porţiunea de şosea măsoară doi kilometri şi a fost terminată după cinci ani de lucrări şi tergiversări. Ieri, muncitorii fă...
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că Aradul va avea peste doi ani una dintre cele mai mari reţele de piste de biciclete din România.
Capitala a fost zguduită în toamna acestui an de proteste majore care au blocat traficul ori s-au lăsat cu violenţe. Săptămâni la rând zeci de mii de bucureşteni şi-au strigat nemulţumirile în stradă. Fie că au protestat faţă de proiectul de exploata...
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că pistele pentru biciclişti amenajate pe trotuare au fost făcute în grabă şi nu au respectat standardele europene. Totodată, acesta a precizat că au existat cazuri în care florărese şi chioşcu...
Mai mult de 1.000 de biciclişti au protestat în Londra Centrală împotriva condiţiilor periculoase din trafic, după ce luna trecută şase ciclişti şi-au pierdut viaţa pe străzile capitalei britanice.
Reprezentanţii Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) au anunţat că au depus o plângere la DNA împotriva primarului general al Capitalei Sorin Oprescu. Aceştia îl acuză pe edil de abuz în servicu în cazul recepţion...
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, duminică, în emisiunea „După 20 de ani“, că municipalitatea vrea să mărească trotuarele de pe Calea Victoriei, dar şi să amenajeze o pista destinată bicicliştilor.
Reprezentanţii Agenţiei de Monitorizare a Presei, Active Watch, şi mai multe ONG-uri au trimis, miercuri, către Comisia Europeană o scrisoare deschisă în care explică problemele prin care trec zi de zi bicicliştii bucureşteni. Tot în această scrisoar...
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) vrea să elaboreze, împreună cu unele ONG-uri, un regulament de realizare şi utilizare a pistelor pentru biciclişti, pe care să îl supună aprobării consilierilor generali.
Biciclişii şi Primăria Capitalei continuă războiul: „Iar au fost lăsate lucrurile în coadă de peşte“
Reprezentanţii Organizaţiei pentru Transport Alternativ (OPTAR) s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai municipalităţii, pentru a discuta problema pistelor pentru bicilişti. În urma discuţiei, spun cei care îi reprezintă pe biciclişti, nu s-a ajuns...
În cadrul şedinţei de Consiliu, joi, primarul Sorin Oprescu a discutat, împreună cu consilierii, despre una dintre cele mai fierbinţi subiecte ale bucureştenilor: lipsa pistelor pentru biciclişti. Tot joi, Oprescu a vorbit despre programul-pilot care...
Centrul Capitalei s-a transformat, sâmbătă, într-o pistă lungă de 18 kilometri, pe care oameni de toate vârstele au protestat pe două roţi faţă de proiectele pe care primarul general Sorin Oprescu le are pentru biciclişti. Reprezentanţii bicicliştilo...
Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti şi Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România anunţă organizarea celui mai mare marş de protest împotriva modului în care Primăria Generală a înţeles dezvoltarea infrastructurii, prin car...
Pistele pentru biciclişti din Capitală vor fi adaptate sau refăcute, acolo unde se poate, după cum a declarat Sorin Oprescu, marţi dimineaţă, precizând că a mers pentru consultanţă şi standarde la Copenhaga, potrivit Mediafax....
Dacă îi rogi pe membrii unui grup de biciclişti urbani să asocieze cuvintele “oraş” şi “bicicletă”, Copenhaga şi Amsterdam vor fi imaginile care le vor veni cel mai des în minte. De aceea, când am primit oferta celor de la MaiMultVerde (prin Cicloteq...
fără imagine
In 2010 Romania tocmai terminase o campanie prin care se urmarea scaderea cu 50% a numarului de decese provocate de accidentele rutiere.
fără imagine
În Bucureşti, pistele pentru biciclişti „desenate” de Administraţia Străzilor pe trotuare au costat mai mult decât construcţia unei autostrăzi. Nu trebuie să fii un foarte bun matematician ca să constaţi asta. Este suficient să ai datele problemei.
Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia propune câteva proiecte interesante. Unul dintre acestea, declarat printre cele câştigătoare în urma evaluării din martie, are ca finalitate unirea Timişoarei cu Serbia prin piste de biciclete....
Şefii Primăriei au renunţat la construcţia pistelor de biciclişti pe străzile Palat şi Anastasie Panu, prevăzute într-un proiect european. Noi culoare vor fi amenajate în schimb în Copou....
Autorităţile locale din municipiul Slobozia au iniţiat un proiect de hotărâre prin care interzic aterizarea elicopterelor SMURD sau a altor aeronave pe suprafaţa gazonului Complexului Sportiv Municipal....