ministru de interne - ultimele știri
Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, judecător militar şi autor al câtorva cărţi, a murit, duminică, 14 aprilie, la vârsta de 71 de ani.
Ministrul de Interne din fostul guvern populist polonez, Mariusz Kaminski, şi unul din colaboratorii săi apropiaţi au fost arestaţi marţi seara, 9 ianuarie, la palatul prezidenţial.
Cătălin Cherecheș a refuzat să fie extrădat în România prin procedură simplificată. Aceasta ar fi durat doar zece zile potrivit legii germane.
Ministrul britanic de interne, Suella Braverman, şi-a atras critici virulente marţi, după ce a spus despre Convenţia de la Geneva cu privire la refugiaţi că nu este "adaptată epocii noastre moderne".
Predoiu cere prefecților să se ocupe de aplicarea legii privind privind eliminarea dosarului cu şină
Ministrul de Interne a precizat că instituția pe care o conduce va monitoriza modul cum va fi aplicată legea privind eliminarea dosarului cu șină, urmând să fie dată o circulară prefecților pentru a se ocupa de această nouă măsură.
Ministrul ceh de interne, Jan Hamacek, ar fi propus Kremlinului un "troc" prin care Praga să primească 1 milion de doze din vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, angajându-se în schimb să nu formuleze public acuzaţii la adresa Rusiei, scrie portal...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunţă că îşi propune să crească de cinci ori bugetul ministerului pe care îl conduce prin accesarea de fonduri europene, în condiţiile în care peste trei sferturi din bugetul MAI este alocat plăţii salariilor şi pe...
Într-o perioadă în care statul turc încearcă să-şi îmbunătăţească relaţiile cu noua administraţie americană, ministrul de Interne al Turciei a acuzat, joi, SUA că s-au aflat în spatele loviturii de stat eşuate din 2016, pe care Ankara a pus-o pe seam...
Pandemia Covid-19. Germania raportează 2.821 de noi infectări şi 129 de decese în ultimele 24 de ore
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în Germania a crescut cu 2.821 în ultimele 24 de ore, ajungând duminică la 120.479, conform datelor comunicate de Institutul Robert Koch (RKI), transmite Reuters.
Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a făcut precizări amănunţite pe contul său de Facebook, în urma reproşurilor pe care le-a primit marţi, la videoconferinţa cu ministrul de Interne Marcel Vela....
PNL a publicat luni lista oficială cu propunerile de miniştri pentru noul guvern. Printre ei, la Interne, se regăseşte senatorul liberal Ion Marcel Vela, fost preşedinte al Comisiei de apărare şi ordine publică din Senat şi în prezent secretar al Sen...
Dumitru Daniel Chirilă, propunerea Vioricăi Dăncilă pentru postul de ministru de Interne, este în acest moment secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi vine din Drobeta - Turnu Severin de unde se trage şi actualul ministru interimar de la...
Anul trecut, în după-amiaza zilei de 10 august, Jandarmeria Română şi-a dat, în văzul lumii şi în cel mai lamentabil chip cu putinţă, cinstea pe ruşine....
Un ins pe nume Nicolae Moga a fost numit prin decret prezidenţial ministru de Interne. Respectivul venea de la Constanţa. A fost şi este binecunoscut nu doar în urbe, nu doar în judeţ drept un apropiat al binomului penal Radu Mazăre-Nicuşor Constanti...
Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a anunţat, sâmbătă seară, într-o scurtă declaraţie de presă, schimbări la Prefectura Olt şi la vârful Poliţiei Judeţene, precum şi la Poliţia Caracal, refuzând să facă alte comentarii şi să răspundă la întrebări.
Ministrul de Interne Nicolae Moga a ajuns în seara zilei de vineri, 26 iulie, la Caracal. Într-o declaraţie făcută în faţa sediului poliţiei, Moga a anunţat că l-a demis din funcţie pe şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.
Ministrul de interne austriac, personalitate marcantă a partidului de extrema dreaptă FPÖ, a declanşat o vie polemică miercuri, explicând că vrea să repună în discuţie "anumite construcţii juridice stranii" care frânează puterea politică, făcând astf...
Ioan Rus, fost ministru de Interne al PSD, îi critică pe Liviu Dragnea şi pe cei din conducerea PSD, afirmând că, la cum se prezintă acum partidul, sigur de va duce la un scor de sub 20%.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, noi explicaţii privind violenţele din timpul protestului diasporei
Ministrul de Interne, Carmen Dan, dă explicaţii despre situaţia generată de violenţele din timpul protestului diasporei, din 10 august, într-un interviu acordat jurnalistului Adrian Ursu, la Antena 3.
În contextul protestelor antiguvernamentale din 10 august, din Piaţa Victoriei, din Bucureşti, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat că este un lucru bun faptul că Parchetul general s-a autosesizat cu privire la acţiunile Jandarmeriei, înaint...
Ministrul de Interne Carmen Dan le-a răspuns, vineri, oamenilor care au asaltat-o cu mesaje negative şi critici, anunţând că nu îşi va închide pagina reţelei de socializare şi nici nu va şterge comentariile celor care au o opinie diferită, respectând...
Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunţă că va participa la mitingul PSD din Capitală pentru că „tăcerea şi indiferenţa nu vor ajuta niciodată la construirea unei societăţi care să se bazeze pe democraţie“.Mai mult, şefa de Interne a subliniat că asu...
Încercând să comenteze plângerea penală făcută de Ludovic Orban pe numele Vioricăi Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, a oferit o explicaţie fără niciun sens, spunând că „anomalii de tip «modus operandi» sunt, de fapt, cele care conduc fără ec...
Olimpiu Moş, pompier în cadrul ISU „Someş” Satu Mare a fost dat exemplu de ministrul de interne Carmen Dan. Acesta a salvat viaţa unei femei surprinsă de incendiu în locuinţă.
Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost condamnat astăzi la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia a fost luată de Curtea Supremă şi nu este definitivă. Magistraţii au mai decis confiscarea sume de 500.000 de euro de la po...
Ministrul portughez de Interne Constança Urbano de Sousa a demisionat miercuri, după mai multe zile de controverse şi polemici cu privire la gestionarea incendiilor care devastează ţara, relatează Euronews. Demisia sa a fost acceptată de premierul An...
Lipsa acută de subiecte de natură să suscite interesul cititorului toropit de căldură, o situaţie cu care se confruntă an de an presa în cursul lunii august, dar şi un anume apetit al publicului românesc pentru botezuri, nunţi, înmormântări în rândur...
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, spune că legea de organizare şi fucţionare a DGPI, în forma adoptată de Senat, este contrară prevederilor constituţionale şi că adoptarea ei este expresia dorinţei lui Liviu Dragnea de a avea „un serviciu la propria-...
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte ce era programat să funcţioneze din 30 ianuarie în mall-ul Plaza România, va fi deschis în această vară....
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a cerut, vineri, în timpul unei vizite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în judeţul Arad, o evaluare a situaţiei administrative a fiecărui punct de trecere a frontierei.
Deputatul clujean UDMR Csoma Botond anunţă că va adresa o interpelare ministrului de interne prin care va cere explicaţii referitoare la incidentul din 15 martie, din Cluj, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, când angajaţii Jandarmeriei au sancţiona...
Jurnaliştii nominalizaţi de ministrul de Interne Carmen Dan în dreptul celor care „s-au implicat şi au susţinut“ protestele din ultimele zile au reacţionat, dezaprobând gestul şi clarificând situaţia.
Claudiu Ţupulan, unul dintre membrii comisiei care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, a fost înlăturat de la conducerea Facultăţii de Poliţie a Academiei „Alexandru Ioan Cuza”. Rectorul Academiei, Daniel Torje, a precizat că această de...
Ministrul de Interne Dragoş Tudorache a explicat că plăteşte chirie suma de 1.500 de lei pentru locuinţa de serviciu pe care a primit-o de la RA-APPS.
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, invitat sa comenteze numirea la Interne a dlui Dragoş Tudorache, a găsit de cuviinţă să adopte, de la înălţimea omului doi din stat, tonul aroganţei ofensatoare: dl Tudorache e un „nimeni“. „N-am auzit de el (…), nu es...
Dragoş Tudorache, noul ministru de Interne, are 41 de ani şi este fiul unui preot din Vaslui. Foştii profesori spun că a fost un matematician sclipitor, care însă a renunţat la ştiinţele exacte pentru a se dedica celor juridice, absolvind Facultatea ...
Preşedintele Klaus Iohannis a încuviinţat cererea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru de Interne, Petre Tobă.
Premierul Dacian Cioloş l-a propus pe Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei prim-ministrului, în funcţia de ministru de Interne. Tudorache este cel care s-a ocupat de negocierile pentru aderarea la Schengen şi de problema migraţiei.
Petre Tobă este doar ultimul ministru de Interne dintr-o listă lungă de miniştri care au ajuns să demisioneze în urma problemelor de corupţie sau a gafelor făcute în exerciţiul funcţiei....
Faptele s-au derulat mai rapid decât m-aş fi aşteptat. Aşa încât la nici patru ore după anunţul DNA potrivit căruia va cere demararea procedurilor de pe urma cărora dl. ministrul de Interne Petre Tobă să fie urmărit penal demisia acestuia din Execut...
Premierul Turciei, Binali Yildirim, a anunţat miercuri seara demisia ministrului de Interne, Efkan Ala, în urma valului de atentate teroriste care au zguduit statul turc în ultimele luni, revendicate atât de jihadiştii Statului Islamic, cât şi de mil...
Surprinzător, revoltător, dar şi descalificant din punct de vedere moral şi ştiinţific pentru componenţii Comisiei de etică de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” anunţul potrivit căruia, în viziunea instituţiei de învăţământ superior cu ...
Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, va propune un plan de măsuri de securitate antiteroriste adiţionale, după seria de atentate care au zguduit în ultima lună landul bavarez, printre care se numără o interdicţie pentru purtarea burka de către f...
Peste 65.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine vor supraveghea buna desfăşurare a alegerilor locale de duminică, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă. De la începutul campaniei, şapte persoane au fost sancţionate cu măsuri preventi...
Fostul ministru de interne Gabriel Oprea s-a prezentat astăzi la sediul DNA. Politicanul n ua făcut nicio declaraţie la intrare în sediul parchetului. Potrivit unor surse judiciare, Gabriel Oprea este audiat la DNA în dosarul "Limuzina".
Fostul ministru de Interne, Cristian David, a dat o declaraţie, marţi, în faţă judecătorilor Curţii Supreme, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită suma de 500.000 de euro. Fostul ministru de Interne, Cristian David, susţine că rechizitori...
Preşedintele Klaus Iohannis a dat undă verde urmăririi penale pe numele fostului ministru George Homoştean, acuzat de crime împotriva umanităţii, ca urmare a solicitării Procurorului General.
Moment important în cel mai recent dosar deschis în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu. Pentru rolul său în torturarea şi uciderea lui Ursu fostul ministru de Interne comunist, George Homoştean, ar putea ajunge la închisoare până la sfârşitul vi...
Vicepremierul Silvan Shalom, un veteran în cadrul Partidului Likud (dreapta, la putere) al premierului Benjamin Netanyahu, a demisionat duminică, în urma unor acuzaţii potrivit cărora a hărţuit sexual mai multe femei în timpul carierei sale, relateaz...
Gabriel Oprea a demisionat, după o îndelungă presiune publică, din cele două funcţii pe care le ocupa în Guvern: vicepremier şi ministru de Interne....
Fiul „ministrului de interne” de la Tiraspol, Maxim Kuzmiciov, ar fi provocat accidente auto în care victimele abia de au scăpat cu viaţa, însă nu ar fi fost pedepsit ca urmare a intervenţiei tatălui său, Ghenadie Kuzmiciov, şi datorită acordului tac...
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, reţinut ieri de DNA pentru trafic de influenţă, spunea, în urmă cu aproape două luni, pentru „Adevărul“, că nu se teme că ar putea pierde la capitoul credibilitate pentur că a schimbat cinci partide politice,...
Fostul ministru ţărănist Gavril Dejeu a vorbit miercuri, 29 aprilie, la Zalău, despre momentele critice din istoria naţională trăite pe viu de acesta şi relatate în cartea ”Pe firul evenimentelor”. El s-a referit inclusiv la declinul PNŢCD, detaliat...
Gavril Dejeu, fost ministru de Interne în guvernele Victor Ciorbea şi Radu Vasile şi prim-ministru interimar al României, după demisia premierului Victor Ciorbea, vine miecuri, 29 aprilie, la Zalău, pentru a-şi şansa cartea autobiografică ”Pe firul e...
Cristian David, fost ministru de Interne în cabinetul Tăriceanu, a ajuns după gratii pentru fapte de corupţie comise în timpul mandatului. Mai exact, Cristian David este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru o şpagă de 500.000 de euro, pe c...
Atentat terorist în Franţa. Cherif Kouachi, unul dintre atacatorii publicaţiei satirice Charlie Hebdo, era cunoscut autorităţilor franceze încă din 2005, iar calea lui prin care a devenit jihadist seamănă mult prea mult cea a altor terorişti dovediţi...
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, luni, cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel de Interne, Gabriel Oprea şi cel de Externe, Bogdan Aurescu, discuţii vizând domeniile de care şeful statului este direct răspunzător, potrivit Constituţiei, au ...