legal - ultimele știri
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, prostituţia era legală la Alba Iulia. în anul 1880, Consiliul Muncipal a votat o reglementarea care permitea autorităţilor să controleze fenomenul.
Malta va deveni, în această săptămână, prima ţară europeană care legalizează cultivarea şi posesia de cannabis pentru uz personal, depăşind Luxemburgul, care anunţase în octombrie că intenţionează să legalizeze cultivarea şi consumul în viitorul apro...
Până la intrarea în legalitate şi până la obţinerea unui punct de vedere de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, a fost dispusă şi măsura sistării temporare a activităţii de exploatare din balastieră.
„Ne este imposibil să acceptăm că fapta de a remite un copil unui străin rămâne nesancţionată de legea penală, cu atât mai mult cu cât fapta de a separa puii de animale de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă constituie infracţiune”,...
Poliîiştii au avut de furcâ cu trei indivizi, „hăituindu-i“ prin pădure, în toiul nopţii, pentru că nu s-au conformat somaţiilor legale
Birocraţia din România a creat cazuri ciudate de multe ori, însă unele dosare care pot fi regăsite pe rolul tribunalelor din ţară sunt comice pentru unii, dar tragice şi sfidătoare pentru cei care se află în miezul problemei.
Miercuri, 7 aprilie, de la ora 19.00, Casa de Licitaţii Historic scoate la vânzare manuscrise, scrisori, fotografii şi alte documente care i-au aparţinut lui Mircea Eliade.
Au revenit la şcoală împinşi de nevoie şi vin la cursuri şi pe timp de pandemie, uneori de la zeci de kilometri distanţă. Au poveşti diverse, dar visează la acelaşi final: să ştie să scrie şi să citească şi să obţină o diplomă ca să poată munci legal...
Un câine din rasa Ciobănesc Mioritic, care a fost ţinut timp de trei zile pe marginea unui drum, legat cu un lanţ scurt de un stâlp şi lăsat să moară de foame, a fost salvat de un voluntar din cadrul unei asociaţii de protecţie a animalelor.
Operaţiunea a fost organizată de poliţiştii din Botoşani şi a vizat infracţiuni precum nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
Un medic de familie din comuna Tătărăşti, judeţul Bacău, a fost amendat pentru folosirea ilegală a unui termometru digital. Bărbatul a declarat că deţine respectivul aparat legal şi că nu le-a spus pacienţilor că îi testează pentru coronavirus, ci c...
Am citit în cursul săptămânii ce se încheie două texte care nu doar că m-au pus serios pe gânduri, ci m-au şi întristat profund. Ambele publicate de „Ziarul de Iaşi”, amândouă semnate de universitari prestigioşi, evident şi sincer preocupaţi de soart...
Bărbatul rănit are 45 de ani şi a căzut în gol de pe o locuinţă aflată în construcţie. Inspectorii de muncă au descoperit că vasluianul nu avea forme legale şi nu purta echipament de protecţie, iar martorii au declarat că pe şantier era haos.
Conflictul a pornit de la un monument ridicat fără autorizaţie legală, în plin centrul oraşului Galaţi, de către Asociaţia Cavalerilor Cruciaţi „Dunărea de Jos”. Edilii cer eliberarea terenului, lucru sinonim cu demolarea monumentului respectiv.
Unul dintre conducătorii auto se afla la volanul unei maşini, pe un drum naţional, deşi avea permisul suspendat (pentru alcool), iar altul conducea beat, pe o şosea intens circulată.
Avertismentul vine pe fondul faptului că în ultima vreme au fost depistaţi sute de şoferi care încălcau această normă legală, motiv pentru care s-au ales cu dosare penale. Cel mai frecvent, infracţiune este descoperită la frontiera de est a ţării.
Tribunalul Alba a stabilit, definitiv, că dosarul penal în care a fost trimis în judecată un fost director al Direcţiei Silvice Alba a fost corect instrmentat de procurori.
articol publicitar
Cădar Marius, fondatorul comunităţii PariuriX.com, a lansat la începutul anului GHID 2017 PARIURI ONLINE, o publicaţie digitală care are rolul de a-i informa şi pregătii pe pariorii români pentru succes....
Procurori DNA Iaşi fac percheziţii într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie comise în 2015. La Iaşi, percheziţiile vizează UMF şi înmatriculările studenţilor străini.
Mă pot declara personal vinovată pentru aderarea la mentalitatea colectivă. Sunt în clasa a XI-a şi, până relativ recent, am cotizat la fondul şcolii. De ce? Ştiam că nu este necesar şi mai mult, ştiam că nu face bine sistemului....
Citesc o ştire: noului ministru al Sănătăţii, după ce s-a gândit bine cum să arate că el e altfel decât cei de dinainte, i-a venit următoarea idee: să îi premieze pe directorii de spitale care raportează datele reale cu privire la nu ştiu ce!...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus vineri ca judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti să înceapă judecarea pe fond a dosarului în care avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, şi omul de afaceri Sergiu Lucinschi ...
Florin Bădiţă, organizatorul momentului comemorativ în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, de duminică, 1 noiembrie, de la Cluj, spune că înfiinţarea unui site unde să se poată vedea care club funcţionează legal şi care nu ar fi unul dintre luc...
articol publicitar
Nu stiu alţii cum sunt, dar eu urăsc sărăcia. Urăsc să nu am, să am nevoie, panica şi sentimentele care provin din asta....
Un reprezentant al mediului de afaceri din Cluj cere modificarea legislaţiei fiscale astfel încât bacşişul să fie inclus pe bonul fiscal....
Irina Shumilova şi Alyona Fursova sunt două lesbiene care s-au căsătorit legal vinerea trecută în Rusia, în ciuda faptului că statul nu permite oficializarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Doi bătrâni şi-au şocat rudele după ce au anunţat că vor fi primul cuplu eutanasiat din lume, deşi niciunul dintre ei nu suferă de vreo boală în stadiu terminal.
Fotograful american Marc McAndrews şi-a petrecut cinci ani pentru a putea ilustra viaţa de zi cu zi a femeilor care lucrează în singurele bordeluri în Statele Unite unde sexul plătit este legal....
Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat, luni, că la protestele de duminică seară, din Capitală, s-au folosit gaze lacrimogene pentru a determina protestatarii să elibereze strada şi pentru a-i opri să intre în sediul Guvernului. De aseme...
Regimul totalitarist de la Phenian are o atitudine cât se poate de relaxată în ceea ce priveşte consumul şi traficul de marijuana, spun mai mulţi vizitatori şi experţi despre ţara în care foametea încă face ravagii.
Primăria Timişoara a găsit o soluţie cel puţin ciudată pentru rezolvarea problemelor legate de „mâzgălirea“ clădirilor: vor fi amendaţi proprietarii. În oraş sunt, însă, şi multe creaţii de artă stradală făcute legal.
Săptămâna trecută, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a dat o hotărâre care anulează practic o lege controversată care definea căsătoria drept un act posibil doar între un bărbat şi o femeie. Dar căsătoriile între persoane de acelaşi sex au...
Ministrul britanic de externe, William Hague, l-a informat vineri pe omologul său german, Guido Westerwelle, că programul de spionarea comunicaţiilor electronice TEMPORA este operat în mod legal.
Parlamentarii din Uruguay au aprobat miercuri un proiect legislativ care permite căsătoriile gay. Uruguay a devenit astfel a doua ţară din America Latină, predominant catolică, unde căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale.
Conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a trimis primul comunicat de presă cu privire la acţiunile de ieri.
Deşi de la demararea campaniei electorale în judeţul Călăraşi nu au fost înregistrate abateri sau incidente, poliţiştii atrag atenţia că oferirea de bani, alimente, băuturi alcoolice sau alte produse se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani....
Încă un weekend prelungit pentru bugetari. A doua zi de Rusalii este considerată sărbătoare legală în care nu se lucrează. Elevii, angajaţii sistemului bugetar şi o parte din angajaţii sistemului privat sunt liberi astăzi....
Doar 5 din 11 grădiniţe alexăndrene îndeplinesc toate criteriile pentru a avea personalitate juridică după începerea anului şcolar 2012-2013. Restul instituţiilor de învăţământ preşcolar vor rămâne în subordinea celor cu personalitate juridică....
Este bine ştiut faptul că anorexia, o boală care provoacă drame tulburătoare în rândul tinerilor din întreaga lume, face ravagii în lumea modei, iar din acest motiv foarte multe ţări au decis să lupte împotriva acestei maladii.
Un miting antiguvernamental autorizat va fi organizat astăzi, în faţa Palatului Administrativ și se anunţă a fi un protest de amploare.Protestul este susținut de câteva asociații și ONG-uri iar organizatorii au pregătit și câteva urne pentru nemulțum...
Demiterea lui Adrian Stoica, profesorul de matematică ce a publicat materiale cu caracter obscen pe blogul personal este legală ca şi formă şi discutabilă ca şi fond. Precizarea aparţine reprezentanţilor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, car...
Mircea Badea a fost oprit, duminică seară, de poliţiştii de la rutieră, deoarece maşina în care se afla alături de tatăl său rula cu o viteză mai mare decât cea legală.
Ştiut fiind că la drum întins mulţi şoferi, posesori de vehicule puternice calcă pedala de acceleraţie peste limita legală, efective din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier Brăila şi lucrători din cadrul poliţiilor orăşeneşti şi posturilor de poli...
În lipsa unui reanimator, câteva minute pot face diferenţa între viaţă şi moarte.Gărzile la domiciliu ale celor doi medici anestezişti, insuficienţi, reprezintă un compromis care poate costa costa viaţa pacientelor...
Dealerii de substanţe halucinogene au găsit o metodă eficientă de a ocoli legea pentru a vinde marijuana: sub formă de seminţe de cannabis, pe internet. Unul dintre comercianţii „deştepţi” spune că vinderea acestora nu este interzisă de lege pentru c...
Petru Antal, primarul oraşului Pecica, a refuzat să spună ce are de gând să facă cu vechile indicatoare. Pecicanii nu au fost de acord nicio clipă cu montarea controversatelor semne şi spun că a fost o bătaie de joc din partea edilului şef....
Magazinele de droguri legale din Bucureşti au sute de clienţi în fiecare zi. Aseară, la spice-shopul de pe Strada Lizeanu, clienţii erau nelipsiţi de la geamul prin care se dădeau pliculeţele....
Mureşenii pot cumpăra de azi, cu preţuri între 2 şi 300 de lei, artificii pentru Revelionul 2010. Deja a fost confiscată marfă ilegală, iar poliţiştii se aşteaptă să deschidă dosare penale....