gluma - ultimele știri
Regele Charles al III-lea a făcut o glumă despre "degetele (sale) ca nişte cârnăciori" - un subiect ce a atras o imensă atenţie mediatică şi multe meme-uri pe internet în ultimii ani - într-un film documentar ce prezintă culisele pregătirilor făcute de familia regală britanică pentru încoronarea sa,
Părinții a doi elevi cu vârsta sub 14 ani sunt obligați să plătească unei profesoare suma de 30.000 de lei pentru batjocorirea ei pe grupul de Whatsapp al clasei și pe Facebook, potrivit unei soluții date de Judecătoria Cluj-Napoca și confirmată de Tribunalul Cluj.
O femeie a postat un anunț prin care căuta cel mai puturos gunoi care poate fi găsit, doar pentru a se răzbuna pe cineva. Pentru asta, ea s-a arătat dispusă să plătească. În cel mai scurt timp, anunțul a devenit viral.
Într-o hartă a Europei editată apare Listenbourg, o țară fictivă lipită de peninsula iberică, a apărut pe rețelele de socializare forma unei glume care a făcut furori în întreaga lume.
Oamenii legii din Vrancea efectuează în acest moment cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care articole de pompe funebre au ajuns în acea zonă.
Deşi au promis că nu vor fi răutăcioase, cele trei gazde ale Premiilor Oscar 2022 au fost nemiloase cu multe vedete, fie că acestea se aflau în sală sau nu. Amy Schumer nu a ezitat să facă o glumă pe seama lui Leonardo DiCaprio, care însă nu prea a f...
Mai mulţi tineri din Bacău au strâns timp de o lună de zile trei găleţi pline cu monede, iar apoi au mers cu ele la o benzinărie din oraş ca să achite plinul de combustibil şi au filmat toată scena....
Bătrânul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În faţa jandarmilor, el a avut şi câteva explicaţii.
Cândva, era bătaie pentru postul de selecţioner, acum toţi tehnicienii care au un loc, cât de cât bun de muncă, nici nu iau în calcul varianta de a veni pe banca tricolorilor.
Dr. Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie generală, a vorbit într-o postare pe pagina sa de socializare despre ineficienţa testelor rapide de salivă pe care elevii trebuie să le facă la şcoală.
Decizia ministrului a venit după ce un poliţist din IPJ Giurgiu i-a cerut comandantului său, printr-o cerere oficială, să îi dea un porc de Crăciun. Agentul a fost păcălit de un coleg, care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl ...
Un bărbat din China a fost Arestat după ce a făcut o gluma despre poliţişti pe reţelele de socializare şi după ce s-a plâns de restricţiile anti-COVID. Gestul său a fost considerat jignitor pentru poliţie, iar incidentul a devenit viral, relatează CN...
O braşoveancă a trăit clipe de groază când a văzut patru urşi în parcarea de lângă blocul în care locuia. Femeia nu ştia cum să facă să ajungă acasă, iar vecinii au sunat la 112. Operatorul a transmis un mesaj RO-Alert care începea cu cuvintele „Ursu...
Chef Cătălin Scărlătescu a fost prezent în weekend la Suceava, unde a participat la un eveniment organizat de Muzeul Naţional al Bucovinei....
O glumă proastă făcută de un bătrân, care s-a jucat cu o brichetă exact când nu trebuia, i-a adus o condamnare penală şi trebuie să achite mari daune
Poliţiştii belgieni au fost nevoiţi să utilizeze gaze lacrimogene şi să scoată tunurile de apă din dotare pentru a împrăştia un grup de aproximativ 2,000 de oameni strânşi pentru a participa la un concert inexistent, anunţat pe reţelele de socializar...
Un bătrân va da explicaţii judecătorilor din boxa acuzaţilor, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce a făcut o glumă sinistră, aprinzând o brichetă când nu trebuia
Mii de români străbat zeci şi chiar sute de kilometri pentru a se vaccina anti-COVID-19, ceea ce la început părea doar o glumă pe reţelele de socializare, turismul în scop de vaccinare, transformându-se în fapt.
Actorul american Alec Baldwin şi-a dezactivat contul de Twitter în urma reacţiei utilizatorilor la o glumă pe care a făcut-o despre „schimbarea accentelor”, potrivit BBC.
Williams a avut chef de glume, după ce a apărut în faţa jurnaliştilor, la finalul unui meci impresionant, câştigat mult mai uşor decât ar fi crezut vreodată: 6-3, 6-3.
La trei zile după ce s-a dezlănţuit împotriva conducerii clubului Gaziantep, atitudine care i-a adus rezilierea contractului, tehnicianul de 49 de ani şi-a cerut scuze de la toată lumea şi a admis că a greşit.
Până acum, toţi au crezut că tehnicianul de 49 de ani a fost îndepărtat din cauza comportamentului său agresiv. Din ce spune el însă, o glumă negustată de conducerea clubului i-a grăbit plecarea de pe bancă.
Simona Drăghincescu, fostul prefect al judeţului Brăila, a distribuit pe Facebook o postare care face referire la noua tulpină de coronavirus şi la vârsta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Despre aceasta, fostul reprezentant al Guvernului î...
Inredibilul caz s-a petrecut într-o cârciumă din Neamţ, victima ajungând la o clinică din Iaşi cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului.
Joi seara, Ministerul Afacerilor Interne a ales o variantă discutabilă pentru comunicarea unei o informaţii de interes public.
Conflictul a pornit de la un monument ridicat fără autorizaţie legală, în plin centrul oraşului Galaţi, de către Asociaţia Cavalerilor Cruciaţi „Dunărea de Jos”. Edilii cer eliberarea terenului, lucru sinonim cu demolarea monumentului respectiv.
Un mesaj pe WhatsApp care anunţa moartea reginei Angliei în urma unui atac de cord a ajuns să fie distribuit masiv pe reţelele sociale după ce un utilizator l-a postat pe grupul său destinat umorului milităresc, convins că nu poate fi luat în serios....
Pompierii şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au intervenit de urgenţă la o şcoală din judeţul Prahova după ce mai mulţi elevi au acuzat stări de rău, invocând dificultăţi de respiraţie din cauza unui miros iritant.
Guvernul Orban a fost învestit, iar în presa ungară au început glumele despre asemănarea de nume între premierul României, Ludovic Orban şi premierul Ungariei, Viktor Orban, relatează Digi24 citând index.hu....
La mai bine de o săptămână după ce a suferit un infarct, Gabi Balint (56 de ani) se pregăteşte să fie externat pentru a reveni în studioul Digi Sport.
La exact o lună de la apelul Alexandrei Măceşanu, o tânără în vârstă de 17 ani a sunat la 112 şi a spus că este sechestrată într-o locuinţă din Caracal. Poliţiştii au ajuns acolo după 12 ore.
Un bărbat de 44 de ani din Botoşani s-a distrat cu poliţia apelând la 112. Acesta a reclamat că este sechestrat în comuna natală şi are nevoie imediată de ajutor. După ce a refuzat să mai răspundă la telefon, bărbatul a fost în cele din urmă localiza...
Darren Cahill a fost victima unui puşti, la turneul de la Cincinnati, acolo unde australianul a fost comentator pentru ESPN.
Ionuţ Negoiţă, patronul formaţiei din „Ştefan cel Mare“, a vorbit, în premieră, despre remarca pe care a avut-o fostul jucător de tenis pe „Arena Naţională“, atunci când Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon.
În România, de multe ori, meseria de comentator înseamnă să-ţi ascunzi lipsa de informaţii cu glume de prost gust. Din păcate, astfel de cazuri, ce-i drept multe mai rare, se întâmplă şi în străinătate.
Fostul jucător al roş-albilor spunea, la începutul lunii iulie, că Dinamo s-a mişcat cel mai bine în perioada de transferuri şi că s-a reparat ce stricase Rednic. Astăzi, Dinu vorbeşte de parcă e alt om.
Proaspăta câştigătoate a turneului de tenis de la Stuttgart, Petra Kvitova a acordat, după terminarea competiţiei, un interviu pentru WTA Insider.
Un eveniment grav anunţat prin 112 s-a dovedit a fi, în fapt, o farsă pusă la cale de persoane cu chef de glume. Trei echipaje au fost mobilizate inutil.
Atacurile armate care au loc în şcolile americane sunt unele dintre cele mai mari probleme naţionale cu care se confruntă Administraţia de la Washington. Măsurile disperate create pentru a stopa aceste acţiuni includ tratarea oricărei glume făcute pe...
Comandamentul american al forţelor strategice s-a scuzat luni pentru o glumă de „prost gust“, după ce a postat pe Twitter că „este gata“ să lanseze ceva mult mai mare decât tradiţionalul glob de cristal din Times Square, care marchează trecerea în no...
Preşedintele Klaus Iohannis, profesor de fizică la bază, a glumit cu laureatul premiului Nobel pentru fizică în 2018, profesorul Gérard Mourou.
Un preot din Cluj a adăugat comentarii personale la comunicatul Bisericii Ortodoxe Române privind participarea la referendum, pe care l-a citit la finalul slujbei de duminică, 30 septembrie. Faţa bisericească a încercat să-i convingă pe enoriaşi să m...
Cât te costă un apel fals la 112. Un tânăr a sunat să „sesizeze” că cineva a fost împuşcat în Mamaia
Un tânăr a pus pe jar poliţia din staţiunea Mamaia în noaptea de 29 spre 30 iulie, anunţând la serviciul de urgenţă 112 că s-a întâmplat un lucru grav....
Într-o dimineaţă senină de aprilie a anului 1974, locuitorii unui orăşel din Alaska s-au trezit cu o imagine teribilă: vulcanul adormit din apropiere se pregătea „să erupă“. Din fericire, fenomenul nu era unul natural, ci pregătit de un om pus pe şot...
Un clip video cu un australian de originie chineză s-a viralizat pe internet după ce acesta s-a costumat în celebrul dictator Kim Jong-un. Bărbatul pe nume Howard s-a dus apoi la spectatoarele din Coreea de Nord, care asistau la meciul de hochei al n...
Jason Momoa, actorul care l-a interpretat pe Khal Drogo în „Urzeala Tronurilor/Game of Thrones“, a prezentat scuze în mod public pentru o glumă deplasată pe care a făcut-o în urmă cu câţiva ani legată de violurile din serial.
O utilizatoare a platformei Twitter a postat o fotografie cu un bărbat despre care a spus că este iubitul său, iar internauţii au remarcat asemănarea incredibilă a acestuia cu megastarul pop Michael Jackson. Postarea a reuşit să devină virală, însă t...
Un tânăr din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, s-a ales cu un cartof şi un pachet de ţigări gol în schimbul unui telefon mobil de ultimă generaţie, la mâna a doua, pe care l-a comandat de la un vânzător din judeţul Vrancea.
Pe data de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, Ministerul rus al Afacerilor Externe a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare audio prin care se oferă „serviciile hackerilor ruşi“ şi „amestecul în alegeri“....
Cine nu a auzit de Păcală? Acel personaj care ne-a fascinat copilăria, poveştile şi aventurile lui aducând zâmbetul pe chipul oricărui copil. Un lucru este sigur: Păcală a păcălit pentru prima dată în satul Păcăleşti, iar acest sat chiar există. Se a...
La cursul de seducţie ţi spune că trebuie să o faci pe fată să râdă ca să scurtezi drumul până la sex. În grup, cel care înveseleşte mai tare audienţa are parte de cel mai mult sex, ceea ce confirmă teoria de mai sus....
Dacă Steaua se pregăteşte pentru titlu, luând măcar nişte nume sonore, precum Marica şi Tamaş, în schimb, rivala din „Ştefan cel Mare“ merge, în continuare, pe întăriri low-cost.
O tânără a luat cea mai neinspirată decizie după ce a publicat o poză de vacanţă pe reţelele sociale şi i-a rugat pe utilizatori s-o ajute cu modificarea ei în Photoshop....
De-a lungul timpului, moldovenii, ca şi oltenii sau ardelenii, au devenit ţinta ironiilor conaţionalilor, pe seama lor fiind făcute tot felul de bancuri.
Un videoclip postat pe Facebook de un tânăr din Alba Iulia care, în lipsa apei calde a trebuit să „facă duş” cu apa de ploaie care se scurgea de pe acoperişul blocului, a devenit viral pe reţelele sociale, adunând aproape 200.000 de vizualizări.
Azi, 1 aprilie, a avut loc, la Curtea de Apel Cluj, primul termen din procesul pe care consilierul judeţean Mihai Seplecan l-a intentat premierului Victor Ponta pentru abuz în serviciu deoarece că nu organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte a...
Întâmplarea hazlie este povestită de un coleg de cărăuşie, cu care Istrati încărca tone de cherestea pe vapoarele din Portul Galaţi. În loc să se supere, Istrati chiar i-a mulţumit celui care pusese la cale tărăşenia.
Pentru prima dată după 56 de ani, roş-albii au încasat şase goluri într-un meci, pierzând la scor de tenis, la Giurgiu. Rezultatul a provocat isterie pe Facebook şi a pecetluit soarta lui Dănciulescu.