daniel craig - ultimele știri
Unul dintre ei ar putea fi viitorul James Bond. Printre favoriţi, Superman, Captain America şi Venom
Speculațiile cu privire la noul James Bond au luat din nou amploare, după ce ar fi apărut unele informaţii că rolul i-a fost oferit actorului britanic Aaron Taylor-Johnson.
Pe 7 martie 1939 se năștea Florin Halagian, fotbalist și antrenor român. La aceeași dată, dar în 1970, a venit pe lume și actrița britanică Rachel Weisz, iar în 2013 a murit Damiano Damiani, regizorul primei părţi a serialului „Caracatița”.
Actorul britanic Daniel Craig, care a jucat de cinci ori rolul agentului MI 6 James Bond, împlinește joi 55 de ani. Fanii încă nu și-au revenit după ce a renunțat la rolul „007”.
Actorul Daniel Craig și-a câștigat faima internațională interpretându-l pe agentul secret James Bond în cinci episoade din seria de filme, de la Casino Royale (2006) până la No Time to Die.
În ziua de Crăciun, mulți români au preferat relaxarea în fața televizorului. O peliculă recent lansată a fost cel mai vizionat film pe platforma de streaming.
Într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“, regizorul, scenaristul și producătorul Rian Johnson vorbește despre cea mai recentă peliculă a sa – un film polițist, rupt parcă din cărțile Agathei Christie –, în care protagonisul este interpretat de Daniel Craig.
Actorul britanic (54 de ani), care a jucat de cinci ori rolul agentului MI 6, a dezvăluit într-un interviu pentru Sunday Times când și cum a fost „pecetluită“ soarta lui James Bond.
Dispariția suveranei britanice a îndurerat întregul mapamond, iar lumea artistică a fost profund afectată. De la Elton John și trupa The Rolling Stones, la Daniel Craig și Dame Shirley Bassey, celebritățile i-au adus un omagiu.
Actorul care îl portretizează pe James Bond în filmul „Casino Royale‟ (2016), acum în vârstă de 53 de ani, a apărut recent la „The Late Show‟ şi a povestit cu gazda emisiunii, Stephen Colbert, despre personajul intrerpretat de Daniel Craig, din filmu...
Jonglează cu banii, dar sunt strânşi la pungă. Tot mai multe staruri şi-au pus la adăpost averea de odraslele din dotare....
După 16 ani, cinci filme şi un costum roz, mandatul lui Daniel Craig ca James Bond s-a încheiat chiar la începutul acestui an....
Cel mai faimos spion al Marii Britanii ar putea fi în viitor o persoană care nu se consideră nici bărbat, nici femeie, a declarat producătoarea filmelor cu 007, conform DailyMail.
Conform casei de pariuri William Hill, din Marea Britanie, actorii Tom Hardy, Richard Madden şi Tom Hopper sunt în topul favoriţilor. Ei au şanse egale, fiecare dintre ei având o cotă de 4/1, pentru a-l înlocui pe Daniel Craig în rolul agentului 007 ...
Daniel Craig, protagonistul seriei James Bond, a spus că preferă să frecventeze barurile gay din mai multe motive. Actorul a spus că atmosfera nu numai că era mai relaxată, dar acele baruri sunt un loc bun pentru a întâlni femei, care vin acolo din m...
Aparent, nimic nu se schimbă în cel mai recent film din seria Bond: eroul apare pe ţeava unui pistol, flecăreşte cu Moneypenny, îşi preia conştiincios gadgeturile de la Q, apoi se confruntă cu un adversar diform care vrea să distrugă lumea, pe care î...
Ce test a trebuit să treacă Daniel Craig la audiţiile pentru James Bond şi ce alţi actori l-au picat
În aproape 60 de ani de istorie a francizei „James Bond‟, doar 6 actori l-au interpretat pe celebrul agent secret 007, personaj creat de Ian Fleming. Fiind un rol atât de râvnit, nu este surprinzător faptul că audiţiile au fost luate foarte în serios...
Actorul britanic Daniel Craig, protagonist al cinci filme din seria „James Bond”, cunoscut şi pentru rolurile din lungmetraje ca „Munich” şi „Knives Out”, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.
După decenii în industrie şi cu puţin timp înaintea de lansarea în Statele Unite a ultimului film James Bond, Daniel Craig este onorat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame, anunţă Variety.
Daniel Craig a fost însoţit la premiera James Bond de fiica lui mai puţin cunoscută, de 29 de ani. Cum arată Ella?...
Variety, site-ul american specializat în divertisment, a dezvăluit cele mai mari sume cu care sunt plătite în acest moment starurile de cinema, bazate pe proiectele lor recente sau viitoare. Daniel Craig este în fruntea listei.
Prinţul Charles şi soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall, au înregistrat la Clarence House, reşedinţa lor din Londra, un videoclip în care recită poemul "The Night Before Christmas" (1823).
Numeroase personalităţi de la Hollywood - actori, regizori, producători şi muzicieni - i-au adus omagii lui Sean Connery, care a murit la vârsta de 90 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în somn, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă de familie.
Apple, Netflix şi alte platforme de streaming se gândesc la posibilitatea de a achiziţiona "No Time to Die", viitorul film James Bond care urma să fie lansat în aprilie, scrie Variety.
Au făcut averi în perioada în care banii nu veneau uşor, pe Facebook sau Instagram, iar acum vor să le dea odraslelor o lecţie de... chiverniseală. Printre vedetele care au decis să ăşi dezmoştenească copiii sunt Mark Zukerberg, Jackie Chan, dar şi a...
„No Time to Die“, al 25-lea film din seria „James Bond“, şi „Matrix 4“ au primit noi date de lansare în cinematografe, după ce producţiile au fost afectate din cauza pandemiei, scrie news.ro.
Actorul britanic Daniel Craig (52 de ani) a mărturisit că nu intenţionează să le lase averea sa impresionantă, de peste 100 de milioane de dolari, drept moştenire copiilor lui, şi a explicat care este motivul.
Lansarea filmului „No Time to Die“, ultimul cu Daniel Craig în rolul James Bond, a fost amânată până în noiembrie din cauza îngrijorărilor privind COVID-19, însă actorul a parodiat lungmetrajul în cadrul emisiunii „Saturday Night Live“.
Premiera viitorului film din seria „James Bond“, „No Time To Die“, a fost amânată şapte luni din cauza epidemiei de coronavirus, iar acest fapt va avea efecte negative şi asupra încasărilor.
Premiera mondială a viitorului film cu James Bond, „No Time To Die“, care era programată pentru 31 martie la Londra, ar putea fi decalată din cauza coronavirusului. Este ceea ce solicită unii dintre fanii agentului 007 într-o scrisoare deschisă.
Charlize Theron, Octavia Spencer şi Daniel Craig sunt primele vedete anunţate că vor prezenta la gala Globurilor de Aur, ediţia a 77-a, care va avea loc pe 5 ianuarie, la Los Angeles, potrivit AP.
A fost lansat trailerul oficial pentru următorul film al seriei James Bond, „No Time To Die“, cu actorul Daniel Craig (51 de ani) în rol principal....
A apărut primul teaser pentru următorul film al seriei James Bond, „No time to die“, cu actorul Daniel Craig (51 de ani) în rol principal.
Finalul filmului „No Time To Die“, ultimul în cadrul căruia actorul Daniel Craig va interpreta rolul agentului 007, este sub lacătul regizorului Cary Joji.
Primul poster al noului film „No Time to Die“ a fost prezentat pe contul de Twitter al francizei „James Bond“, sâmbătă, 5 octombrie.
Numele celui de-al 25-lea film din franciza „James Bond“, cu Daniel Craig în rolul agentului 007, a fost anunţat de producători.
Producătorii noului film „James Bond“ au introdus varianta feminină care va juca rolul celebrului agent 007, interpretat până acum de mai mulţi bărbaţi albi de vârstă mijlocie.
Un videoclip inedit cu imagini de la filmări şi secvenţe din viitorul film al francizei „James Bond“ au fost date publicităţii.
Actorul Daniel Craig va fi operat la o gleznă după ce s-a accidentat în timpul filmărilor pentru cel de-al 25-lea lungmetraj din franciza „James Bond”.
O persoană din Marea Britanie a câştigat premiul cel mare pus în joc la extragerea de vineri a loteriei EuroMillions, în valoare de 76,3 milioane de lire sterline. Posesorul biletului a devenit astfel mai bogat decât cunoscutul actor britanic Daniel ...
Daniel Craig,
ajuns la 50 de ani, nu mai aminteşte de actorul din „James Bond“. Cum
arată în prezent
În urmă cu o lună, Daniel Craig şi partenera lui, Rachel Weisz, au devenit părinţi pentru prima dată, iar la doar câteva zile după ce au ieşit din spital cu fetiţa lor, paparazzi au reuşit să îi fotografieze pe străzile din New York pe cei trei împre...
Actorul britanic Daniel Craig (50 ani) şi soţia lui, actriţa Rachel Weisz (48 ani), au devenit părinţi. Este primul copil al celor două vedete care au o relaţie de şapte ani.
Danny Boyle nu va mai regiza următorul film al francizei James Bond, în urma unor neînţelegeri ce au apărut pe partea de creaţie. Potrivit unor noi informaţii, motivul demisiei sale ar fi viziunea diferită dintre producători şi scenarişti în ceea ce ...
Danny Boyle a demisionat din proiect din cauza unor „neînţelegeri de ordin creativ“ la numai câteva luni de la numirea sa oficială, iar acest lucru va duce, cel mai probabil, la amânarea lansării celui de-al 25-lea film al francizei, programată pentr...
Actorul irlandez Pierce Brosnan (65 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi agenţi 007 din istoria francizei James Bond, e de părere că filmul şi-a pierdut umorul de când Daniel Craig (50 de ani) a preluat rolul principal.
Actorul irlandez Pierce Brosnan (65 de ani), care l-a interpretat pe James Bond, a dezvăluit cine este candidatul ideal pentru a prelua rolul celebrului spion, după ce contractul cu Daniel Craig va expira.
Onorarii ale unora dintre cei mai cunoscuţi actori, precum Daniel Craig, Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Dwayne Johnson, Vin Diesel şi Robert Downey Jr. au fost dezvăluite, acestea ajungând la 25 de milioane de dolari pentru apariţiile lor în f...
Un cântăreţ britanic în vârstă de 24 de ani, lăudat de critici pentru debutul său cinematografic din 2017, l-ar putea înlocui pe actorul Daniel Craig (49 de ani) în rolul agentului 007, potrivit unui membru al echipei de producţie....
Actorul britanic Daniel Craig, în vârstă de 49 de ani, a confirmat că îl va interpreta încă o dată pe James Bond şi a explicat motivul care l-a făcut să declare că ar prefera „să-şi taie venele“ decât să-l reinterpreteze pe celebrul agent 007.
Actorul britanic Daniel Craig, în vârstă de 49 de ani, s-a răzgândit şi ar fi fost de acord să-l interpreteze încă o dată pe celebrul personaj James Bond, însă contra unei sume fabuloase.
Actorului britanic Daniel Craig, în vârstă de 48 de ani, i s-ar fi făcut o ofertă de nerefuzat pentru a reveni în rolul celebrului James Bond în alte două filme ale francizei.
Actriţa britanică Emilia Clarke (29 de ani), interpreta personajului Daenerys Targaryen din serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, a dezvăluit că îşi doreşte să fie prima femeie care va deveni Jane Bond în franciza dedicată celebrului agent ...
Actorul britanic Daniel Craig a refuzat o sumă mai mult decât generoasă care i-a fost oferită pentru a interpreta în continuare rolul agentului 007 din seria „James Bond“.
Tom Hardy, Idris Elba, Tom Hiddleston şi Damian Lewis sunt creditaţi de publicaţia „The Guardian“ ca fiind actorii cu cele mai mari şanse să îl interpreteze pe James Bond dacă Daniel Craig renunţă la rolul spionului.
Zilele în care Range Rover era emblema bărbaţilor adevăraţi au apus. Noul Range Rover Evoque Convertible a înregistat un număr record de comenzi, în special în rândul reprezentantelor sexului frumos....
Actorul britanic Daniel Craig (47 de ani), care l-a interpretat de patru ori pe spionul James Bond, se presupune că apare în noul film din franciza „Star Wars“, unde joacă rolul unui soldat imperial, după cum scrie „The Sun“....
Publicaţia „Daily Mail“ a analizat evoluţia personajului James Bond şi a calculat care actor are cei mai mulţi răufăcători ucişi, cele mai multe aventuri amoroase şi care bea cele mai multe pahare de martini....
Avem un nou film Bond şi o poveste veche--conspiraţia internaţională care va înlocui vechiul sistem de puteri. Tot omul ştia pe vremuri că duşmanul este sovietic, dar Bond nu putea să arate asta. Tot omul ştie acum că Rusia şi China sunt duşmanul, şi...
SPION Noua peliculă din seria James Bond, „Spectre“, regizată tot de britanicul Sam Mendes şi tot cu Daniel Craig în rolul agentului 007, are tot ceea ce te aştepţi de la personajul titular, dar din păcate doar atât....
Filmul „Spectre“, al 24-lea film al francizei cinematografice „James Bond“, are premiera astăzi în cinematografele din România. Lungmetrajul este considerat o versiune actualizată a unuia dintre filmele cu Sean Connery ale seriei....