Titanicul

Grija mare a lui Băsescu e să-şi facă jocul politic, adică să găsească vinovaţi, alţii decât el însuşi.

Băsescu, personal, nu se simte deloc rău în atmosfera care s-a creat de când a apărut la TV, joia trecută, la 18.00, să anunţe dezastrul produs de cei cinci ani de când e preşedinte-jucător. El a fost totdeauna omul crizelor. E în elementul său în orice cafteală de cartier, într-un port, într-o încleştare electorală. Această trăsătură l-a dus la victoriile politice de până acum. Detestă liniştea. Ei bine, pe zarva asta e mulţumit.

De o săptămână a scăpat de plictiseala de la Cotroceni. Cred că se distrează bine, dacă ar fi să ne luăm măcar după zâmbetele amuzate aruncate spre camerele TV. Părea vesel aducându-ne cele mai proaste veşti din acest deceniu. Totuşi, o îngrijorare are, şi faptul mi s-a confirmat cu ocazia unor noi intervenţii publice. Noroc că a prins obiceiul să iasă zilnic la presă şi să spună vrute şi nevrute. Cred că percepe criza mai mult ca pe un spectacol mediatic în care domnia străluceşte, e cap de afiş. Criza i-a dat prilejul să iasă în faţă, nu ne lasă să îl uităm. E fericit că face peste tot pagina întâi, că dă ştirea nr.1 la jurnalele teve, că e invocat în toate discuţiile românilor. Mulţi îl şi visează, pensionarii mai ales.

Are totuşi, cum spuneam, o mare grijă. Nu a milioanelor de nefericiţi care se văd dintr-o dată fără surse de trai, după ce - naivii - i-au dat votul crezând în promisiuni deşarte. Grija mare a lui Băsescu e să îşi facă jocul politic, adică să găsească vinovaţi, alţii decât el însuşi, aflat la putere încă din decembrie 2004. În ciuda apelurilor sale la solidaritate şi unitate, Băsescu este un dezbinator tipic şi de anvergură, căutător şi provocator neobosit de conflicte.

Are nevoie de ele ca de aer. Şi acum se joacă dexter cu focul, asmuţindu-i pe unii împotriva altora. Conform instinctului său politic puternic, identifică „duşmanul de clasă" şi îl arată cu degetul. Are nevoie să direcţioneze resentimentele şi temerile noastre pentru ziua de mâine asupra altcuiva. Pentru ca noi să nu gândim cumva că el ar avea vreo vină. Orice lider de factură populistă e obligat, pentru a supravieţui, să antagonizeze populaţia, să polarizeze societatea. Asta face parte din abecedarul său politic. E preocupat nu de ieşirea din criză, ci mai ales de cum să o exploateze în beneficiul propriu. Caută vinovaţi pentru ca lumea să vadă în el salvatorul situaţiei.

Vrea să ni se înfăţişeze ca lider providenţial, cel de care nu ne putem lipsi. Exerciţiul său a găsit întâi vinovaţi printre moguli - ei dezinformează şi isterizează populaţia. Apoi, printre sindicate şi partidele de opoziţie. Alte fantome le-a detectat în sectorul bugetar (cum făcea altădată cu sectorul privat). Şi-a îndreptat apoi atenţia spre „greaua moştenire". De fapt, toţi sunt vinovaţi de criză, fireşte, cu excepţia sa.

Această mascaradă e pentru public. Când se vede cu ai lui, vorbeşte mai aproape de adevărul pe care îl invoca alaltăieri. Într-o întâlnire cu majoritatea parlamentară, şi-a luat inima dinţi - dacă tot e să se scufunde Titanicul chiar sub comanda lui de cârmaci experimentat! A amintit de clientela politică, de corupţie, şpăgi, licitaţii trucate, de contracte preferenţiale pe bani publici, despre dezmăţul din administraţie.

Enervat, a spus: „Dacă vreţi să continuaţi acţiunile clientelare, vă veţi compromite politic pentru totdeauna", „Nu mai sunteţi credibili! Daţi dovadă de raţiune!" Chiar! Bine zis! Ar fi cazul. Aici Băsescu ar putea da el însuşi un exemplu.

Stelian Tănase este scriitor, publicist, politolog, realizator de emisiuni de televiziune. A publicat romane, volume de eseuri şi de memorialistică.