Ţiganii şi ipocrizia

Până recent, occidentalii ne dădeau lecţii despre cum trebuie să ne purtăm cu ţiganii. După 2003, discursul s-a schimbat radical ca într-o melodramă bulevardieră.

Controversa legată de demolarea taberelor ilegale şi repatrierea ţiganilor din Franţa mi se pare ipocrită. Într-adevăr cohortele care cerşesc, fură, contribuie la crearea unei atmosfere proaste, mai ales în zonele turistice şi comerciale, întreţin o psihoză la nivelul străzii. Mai multe capitale est-europene au fost fericite în lipsa de soluţii, să scape de milioanele de ţigani refugiaţi în vest din raţiuni economice. Nici occidentul nu e mai fericit cu beleaua pe cap, dimpotrivă. În lipsă cronică de soluţii reale, simulează unele de ochii lumii. Sarkozi a gândit situaţia ca pe o lovitură de imagine. Stă prost politiceşte vorbind. E în scădere mare de viteză în urma crizei, dar şi a unor scandaluri de presă şi a stilului său impropriu care agasează din ce în ce mai mult pe cei care au amintirea sobrietăţii lui De Gaulle şi Mitterand. Sarkozy are nevoie ca de aer - ca să revină în cărţi - de o contralovitură, dacă nu vrea să îşi compromită şansele la al doilea mandat de preşedinte. Alegerile se arată la orizont. La sfatul unor consilieri (specie detestată pretutindeni) Sarkozy a aruncat pe piaţă această campanie menită să îl arate electoratului drept o mână forte, cum era perceput în altă etapă a carierei sale politice. Neavând un bilanţ pozitiv în domeniul economic, al reformării instituţiilor, cum a promis la alegeri, a ieşit public cu această temă care avea victime sigure şi neglijabile, uşor de demonizat. Electoral a fost o carte câştigătoare. Francezii susţin această operaţie în majoritatea lor, Sarkozy se vede relansat în cursa pentru Elisee.

Până recent, occidentalii ne dădeau lecţii despre cum trebuie să ne purtăm cu ţiganii. De la lexic (rromi nu ţigani), până la legislaţie şi bugete, indiferent de câte infracţiuni şi comportament antisocial au probat aceştia. Când, după 2003, s-au trezit invadaţi de aceiaşi şi i-au avut acasă la ei, în vecini, discursul s-a schimbat radical ca într-o melodramă bulevardieră. Au luat măsuri dure pe care nimeni nu a avut curajul să le ia la Bucureşti, Bratislava, Budapesta, la Sofia, Zagreb sau Belgrad, ca să nu fie fireşte înfieraţi la... Paris. A trecut epoca vorbelor, s-a trecut la fapte. Poveştile cu drepturile omului, cu protecţia minorităţilor, cu egalitatea în faţa legii, cu educaţia, cu discriminarea pozitivă şi toleranţa - toate s-au volatilizat sub ameninţarea prozaică a campaniei prezidenţiale. Vedem ce se întâmplă - a fost trimisă poliţia să distrugă taberele, să îi suie pe ţigani la grămadă în avioane şi să îi expedieze în patria lor. Pardon, aici nu e vorba de siguranţa publică. Atunci ar fi fost expulzaţi cei dovediţi concret ca infractori. Dar sunt toţi scoşi din Franţa, pe criteriul apartenenţei la etnia rromă, devreme ce nu există sentinţe judecătoreşti pentru cei vinovaţi de încălcarea legii. Imaginea preşedintelui Sarkozy o cere. Occidentul ne-a dat o bună lecţie. Să ne fie de bine!

Urmează în replică ipocrizia politicienilor noştri, incapabili să rezolve problemele imensei majorităţi a populaţiei, şi care credeau că au scăpat de grija ţiganilor, ştiindu-i „la produs" în Occident. Să nu îşi facă griji. Se întorc de unde au fost alungaţi pentru că nu vor să trăiască în sărăcia asta. Aşa zicea unul abia coborât de pe scara avionului care îl aducea de la Paris.