Nopţi albe

Caragiale era un mare naiv. Nu avea rafinamentul atins de politicienii noştri.

Congresul PSD a fost o piesă în mai multe acte, cu lovituri de teatru, răsturnări de situaţii, suspans şi, la final, pupături electorale şi aplauze în faţa cortinei. Imagini feliniene în acea duminică dimineaţă, ora 4.00 a.m. Cu scaunele goale, cu lume picotind prin colţuri, cu steaguri şi benere căzute, cu priviri încercănate. Ca după Revelion, după un chef monstru, aşa ca-n „D'ale carnavalului". Unde e un regizor să facă un film cu povestea asta? Are toate ingredientele să rupă gura târgului la Oscar, la Cannes, la Berlin.

Altă poveste cinematografică la fel de senzaţională ar fi cea din noaptea turului doi al alegerilor prezidenţiale, petrecută în Modrogan şi Kiseleff, când veştile contradictorii se întretăiau, iar portavocile încercau să ne convingă că a câştigat candidatul propriu. S-a trecut de la agonie la extaz într-o clipă, de câteva ori într-o noapte. Să faci infarct, nu alta! Un exemplu de mare scenă melodramatică à la Sarah Bernhardt sau Eleonora Duse: un lider „marcant", dar tânăr, auzind că lupta e pierdută, stătea atârnat de o fereastră şi plângea în hohote, icnind în gura mare „Cariera mea, cariera mea, ce mă fac!"

Din fericire pentru el, situaţia s-a răsturnat, patronul lui a ajuns la Cotroceni şi respectivul şi-a salvat draga lui „carieră". Acum e destul de sigur ca să se agite în partid şi prin talk-show-uri TV, unde dă brave lecţii de ideologie şi morală. Ce ţi-e cu psihologia! Nu mai zic de interes.

Congresul PSD a oferit cu generozitate asemenea scene tragicomice. Episoade care groteşti, care înduioşătoare. De la vrăjitoarele care îi aşteptau la intrare pe delegaţi la grupurile de fani care au aplaudat, huiduit, tropăit la comanda unui şef de garnizoană. După o serie de întâmplări pline de adrenalină şi suspans, am avut faza zilei, „episodul Diaconescu". La 17.30 mi-a spus în emisiunea „3x3", în direct, că nu se retrage. La 17.50, tot în direct, s-a retras cu o declaraţie solemnă şi scurtă, anunţând că se retrage şi că, în plus, îi dă voturile lui Geoană. Intriga însă nu s-a oprit aici.

Lumea s-a întrebat ce se ascunde în spatele unei asemenea schimbări bruşte de direcţie, vrednică de un muson. S-a speculat copios. S-a vorbit de şantaj, ca şi de sacrificiul de sine pe altarul prieteniei. S-a arătat cu degetul în culise, unde personaje obscure şi malefice au manipulat toată treaba. Acest moment trebuia să încline decisiv balanţa la finalul congresului, să-i aducă lui Geoană suportul candidatului cu cea mai bună imagine.

Pfiu, ce poveste! Serviciile de informaţii l-ar fi filat două săptămâni şi ar fi produs piese imposibil de negat, pe diferite teme, începând cu adulterul şi cu legături suspecte cu oameni de afaceri controversaţi. A fost chemat de Geoană (sau de altcineva din PSD), care i-ar fi arătat dosarul, sau a fost împins de Servicii să facă pasul? A fost un zvon nevinovat sau chiar a existat o operaţie de filaj? SRI s-a mulţumit să zică „noi nu", uitând să informeze ce s-a întâmplat de fapt, dacă un ex-ministru, parlamentar este filat sau nu şi de către cine. Mă rog, detalii plictisitoare!

Avem şi la acest congres o piesă de teatru bulevardier, perdele de fum, intoxicări, patimă politică. Suspansul e suspans, ne ţine cu ochii lipiţi de televizoare spre fericirea patronilor de media. Şi pune-te şi toacă zvonuri, bârfe, bănuieli, şuşoteli. Nu e un secret, în lumea politică toţi se au la mână pentru diverse poveşti legate de întrebările letale: „Cum ai făcut avere?" şi „Cu ce serviciu de informaţii ai lucrat şi lucrezi şi azi?" „O scrisoare pierdută" era o comedie romantică pe lângă poveştile la care asistăm azi. Caragiale era un mare naiv. Nu avea rafinamentul atins de politicienii noştri trecuţi prin şcoala comunismului şi a tranziţiei înapoi la capitalism. Se lucrează tare! Mai ales noaptea.