Maşina neagră

Ce serviciu secret a stat mai bine de patru ore în faţa porţii mele? Dracu’ ştie! Dacă era un serviciu secret, fireşte, de vreme ce a lucrat la vedere. Dacă n-a fost vreo «agentură străină», sau o firmă de protecţie şi pază, cu treabă în zonă, sau nişte spărgători care pregătesc o lovitură.

Păţania are ceva de film prost. Sâmbătă seară, 19 februarie, am avut invitaţi - zi onomastică, mică întâlnire cu prieteni pe care aproape că nu-i vezi un an de zile. Zece persoane cu totul. Oaspeţii au început să apară pe la 19.45. La 20.30, toată lumea era prezentă. La un moment dat, cineva a remarcat că în faţa casei se află de ceva vreme o maşină neagră cu oameni înăutru. Asta mi-a amintit de anii '80, când, tot aşa, nişte indivizi mă aşteptau zilnic să ies din bloc, aveau chef de conversaţie între ei, nu la birt, ci în maşina Securităţii. N-aş fi băgat de seamă dacă nu aş fi observat un lucru curios: maşina avea farurile aprinse. Am uitat incidentul, se întâmplă atâtea, preocupat ca lumea să se simtă bine. Mai puţin aveam chef să fac pe James Bond. Peste un ceas, maşina neagră era tot vizavi. Dacă ţin farurile aprinse, zice cineva mai perspicace, e o intimidare. Înseamnă că vor să se ştie că sunt acolo. Să ştie toţi sau numai unul dintre noi. Cum invitaţii mei sunt persoane onorabile, e de mirare că îşi face cineva timp şi are resurse să se ocupe de o întâlnire benignă care nu-şi propune decât să se amuze cu vinul lui Dinescu, din nefericire absent, aflat într-un sat din Serbia, unde citeşte poezii. M-am gândit că, veselindu-ne într-o ţară tristă, atentăm la siguranţa naţională. Dacă filajul se încăpăţânează să stea ore în şir într-o maşină, trebuie să fim amestecaţi în trafic de droguri, de persoane sau preparăm un atentat terorist. Câte nebunii pot să fie în mintea bolnavă a cuiva din Servicii, înrăit de false sau adevărate secrete!

Pe la miezul nopţii, invitaţii mei au plecat, i-am condus la poartă, maşina era tot acolo. Unii chiar au făcut cu mâna maşinii. Cineva a vrut să-i ia numărul (îmi pare rău că nu l-am lăsat, dar nu voiam circ). M-am întors în casă şi am aşteptat privind pe fereastră să văd ce se întâmplă. Nu au trecut cinci minute şi maşina cu farurile aprinse a ieşit din locul unde parcase şi a plecat. Asta e povestea.

Ce serviciu secret a stat mai bine de patru ore în faţa porţii mele? Dracu' ştie! Dacă era un serviciu secret, fireşte, de vreme ce a lucrat la vedere. Dacă n-a fost vreo „agentură străină", sau o firmă de protecţie şi pază, cu treabă în zonă, sau nişte spărgători care pregătesc o lovitură. Sau, de ce nu, un cavaler pe urmele unei frumoase doamne! Câte nu se întâmplă la Bucureşti - cel mai suprarealist oraş din Europa! Şi dacă ni s-a părut? Zece persoane sunt tocmai numărul potrivit pentru o halucinaţie colectivă. Chestia e că am verificat chiar atunci înregistrarea de pe camerele video de la sistemul de alarmă. Păstrez caseta, că nu se ştie. Pe una dintre înregistrări apare timp de patru ore maşina neagră cu farurile aprinse. Aşa m-am convins că nu am văzut un film prost. Şi eu care mă pregăteam să mă duc la un psihiatru sau la un oculist. M-am liniştit. Tot ce se întâmplă - chiar dacă pare neverosimil - e adevărat.