Pe urmele lui Sampras

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul număr doi mondial este la un pas de a egala recordul de 14 titluri de Grand Slam deţinut de americanul Pete Sampras Prin victoria de la US Open, Roger Federer a devenit primul

Actualul număr doi mondial este la un pas de a egala recordul de 14 titluri de Grand Slam deţinut de americanul Pete Sampras

Prin victoria de la US Open, Roger Federer a devenit primul jucător din istorie care câştigă de cinci ori la rând două turnee de Grand Slam.

Pentru al cincilea an consecutiv, elveţianul Roger Federer a câştigat trofeul de la US Open. În finala jucată luni, el l-a învins pe britanicul Andy Murray, scor 6-2, 7-5, 6-2. Actualul număr doi mondial a devenit astfel primul jucător, din 1924, care a câştigat de cinci ori la rând turneul de la Flushing Meadows.

El a intrat astfel în posesia celui de-al 13-lea titlu de Grand Slam, fiind cu un singur pas în urma liderului Pete Sampras (14 trofee). Mai mult, elveţianul este primul jucător din istoria tenisului care câştigă două turnee de Grand Slam, US Open şi Wimbledon, de cinci ori la rând.

Vrea primul loc

"În acest an am pierdut nişte meciuri pe care nu ar fi trebuit să le pierd, iar asta m-a durut. Dar cel mai mult m-a supărat faptul că am pierdut primul loc în clasamentul ATP. Acum mi-am revenit", a declarat învingătorul.
De partea cealaltă, Murray a fost primul britanic, după Rusedski în 1997, care a reuşit să joace finala unui turneu de Grand Slam. "Sunt dezamăgit. Mi-aş fi dorit să-mi fi oferit mai multe şanse de a face puncte, dar Federer nu m-a lăsat", a spus britanicul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite