Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

TdF 2011: Voeckler spune că n-are nicio şansă să câştige Turul Franţei

19 iulie 2011, 10:53 |  Autor: Marian Burlacu | 

Cuvinte cheie: ciclism, Turul Franţei, Thomas Voeckler, şanse, victorie,

Thomas Voeckler

Thomas Voeckler

 

Aflat pe primul loc în clasamentul general, cu cinci zile înainte de finalul Turului Franţei, Thomas Voeckler a declarat că şansele de a ajunge cu tricoul galben la Paris, duminică, sunt egale cu zero.

Francezul a declarat că obiectivul său pentru această competiţie este altul: "Nu sunt aici pentru a câştiga Turului Franţei. Nu acesta a fost obiectivul meu. Cred, de altfel, că nu am nicio şansă să reuşesc. Toată lumea ar vrea să câştig. De la Bernard Hinault se aşteaptă ca un alt francez să triumfe aici, iar de la Richard Virenque niciunul nu a mai urcat pe podum. Nu vreau însă să-i mint pe francezi şi să le spun că am o şansă să câştig. Mai este o săptămână. Această ediţie a fost concepută ca totul să se decidă acum. Mă voi lupta, asta e clar, însă nu vreau să fiu mincinos. Estimez că şansele mele sunt egale cu zero", a declarat rutierul francez.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TdF 2011: 22 de echipe vor participa la ediția din acest an a ”Marii Bucle”

    Sâmbăta aceasta va debuta o nouă ediție a Turului Franțanței (TdF). La start se vor alinia cei ...

    Steaua a câștigat cu 3-2 derby-ul cu Dinamo. Au marcat Rusescu și Iliev, respectiv Curtean și Țucudean

    Mari rivale, Steaua și Dinamo s-au înfruntat pe Arena Națională. ”Căinii” au deschis și... înch ...

    Ce secrete ascunde dansatorul-stroboscop

    Cel mai tare număr din finala „Românii au talent“ i-a aparținut dansatorului Mihai Petraiche. V ...

    „Gigi la Judecătorie“ / Alătură-te campaniei „Adevărul“ şi taxează nesimţirea

    Demersul arbitrului Cristi Balaj de a-l acţiona pe patronul Stelei în instanţă pentru jigniri r ...

    INCREDIBIL! Steagul României, interzis la meciul cu Froch

    Românii din Nottingham care şi-au cumpărat bilete la meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch au ...

    VIDEO Au dat foc stadionului! Fani lui FC Koln n-au digerat retrogradarea echipei lor

    FC Koln, formaţie care îl are sub sub contract şi pe rapidistul Alexandru Ioniţă, a retrogradat ...

    Imagini spectaculoase cu munții văzuți de la Timișoara FOTO-VIDEO

    Nu este niciun trucaj, deși mulți ar crede că sunt făcute în photoshop. Când cerul este senin ...

    Privatizarea Cupru Min a fost anulată. Ministerul Economiei: Canadienii au fost neserioşi!

    După mai bine de 18 ore de negocieri, statul român şi reprezentaţii firmei canadiene Roman Copp ...

    Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Spaniei

    Pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren) va ocupa prima poziţie a grilei de start, duminică, l ...

    Cu salariul lui Contador s-ar putea ţine 15 ediţii din Turul României

    Campionul spaniol are un salariu anual de 3,1 milioane de euro. Cu banii aceştia,  ”Mica B ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole