Din tribuna - Cand mingea e lovita cu pasiune

Asa ne-am catranit cu rezultatul meciului de la Rotterdam, ca nu am mai dat atentia cuvenita finalului turneului de la Roland Garros. Am vorbit cu totii de Piturca, Mutu si Contra, am comentat toate

Asa ne-am catranit cu rezultatul meciului de la Rotterdam, ca nu am mai dat atentia cuvenita finalului turneului de la Roland Garros. Am vorbit cu totii de Piturca, Mutu si Contra, am comentat toate fazele unui meci slab, in care spectacolul a fost mai degraba in tribune, printre pahare cu bere si peruci portocalii, decat pe teren. Duminica, in timp ce inca ne varsam naduful asupra celei mai talentate generatii de ratati din fotbalul romanesc, un pusti de 19 ani facea istorie pe zgura incinsa de la Paris. Spaniolul Rafael Nadal a devenit primul debutant care se impune la Roland Garros, de la Mats Wilander in 1982. Nepotul fostului fundas al Barcelonei, Miguel Nadal, Rafael a ajuns aici, in primul rand, pentru ca are ce le lipseste fitosilor lui Piturca: determinare, nerv, barbatie. Talentul lui este incontestabil, dar este imbracat intr-o platosa impenetrabila de tupeu care il fac invingator de cand paseste pe teren. Lui Rafael Nadal, noul rege al zgurei, ii place sa joace, nu mimeaza sportul pe care il practica. Alearga tot timpul, protesteaza cand crede ca e nedreptatit si striga victorios cand reuseste o executie de exceptie, facand sa tremure inimile femeilor din tribune. Loveste fiecare minge ca pe o iubita infidela, cu o furie pornita din dragoste oarba. Poate daca si Cosmin Contra ar fi plesnit cu aceeasi manie mingea in tusa, la faza primului gol, el nu ar mai fi trebuit sa se scuze stangaci la finalul meciului. Duminica, si nu numai, pustiul minune al tenisului a strans pumnul si a strigat "Vamos!" din rarunchi. Sambata, Adrian Mutu, considerat principalul exponent al actualei generatii de fotbalisti romani, a alergat mai mult cu capul plecat, iar cand a ajuns in careul advers a avut grija sa cada secerat la suflarea moale a fundasului advers. S-a ridicat apoi si a tacut. As fi preferat sa-l vad si pe el strangand pumnul si urland de bucurie dupa acea faza. Pacat insa ca ea s-a terminat la cealalta poarta, in plasa lui Lobont. Maine jucam cu Armenia. Poate cu cei slabi lovim si noi mingea cu pasiune. Sau macar cu furie.