Pariaţi pe „bombardierii“ din tenis!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Învăţați să pariaţi în diverse sisteme de joc propuse de agenţiile de profil din ţară. Şapte turnee pe suprafaţă rapidă se vor disputa pe pământ american în luna august, iar jucătorii cu un serviciu puternic pornesc cu prima şansă.

Crema sportului-alb se mută timp de o lună peste Ocean pentru a se pregăti în perspectiva turneului de la US Open. Este un bun prilej să alegeţi pe biletele voastre şi meciuri de tenis, mai ales că uneori cotele sunt mai avantajoase decât la fotbal. Pentru cei care nu urmăresc constant acest sport, e însă foarte important să nu se arunce cu capul înainte la alegerea unor cote relativ sigure (sub 1.3). Fiind vorba de turnee pe ciment disputate în SUA şi Canada, locul în clasamentul ATP şi performanţele din turneele pe zgură ale unor jucători sunt total irelevante acum. Este cazul să faceţi o schimbare totală de tactică şi să pariaţi pe jucătorii agresivi şi care au un serviciu „beton". Vă oferim în acest scop topul celor mai eficienţi jucători pe propriul serviciu şi alte câteva date statistice interesante.

Chiar dacă nu ocupă locuri fruntaşe în clasamentul ATP, americanii se simt ca peşte în apă pe ciment. De altfel, jucătorii din SUA au câştigat patru din cele şapte turnee disputate anul acesta pe teren propriu. Pe listă ar putea fi trecut şi canadianul Milos Raonic (1,96 metri), jucător ce şi-a câştigat 88% din game-urile la serviciu şi care este lider în clasamentul aşilor din circuitul ATP.

Isner şi Raonic, două nume de ţinut minte

Susţinuţi de fani, tenismeni precum John Isner (2,06 metri), Sam Querrery (1,98 metri) şi Ryan Sweeting (1,96 metri) pot da oricând şi ei peste cap calculele hârtiei şi să învingă un jucător de top 20 mondial.

În cazul partidelor dintre "bombardieri", puteţi opta şi că primul set se va termina în tie-break (cote între 5 şi 10 în funcţie de cine câştigă). Spre exemplu, Isner (90% game-uri câştigate pe propriul serviciu) a bifat 15 tie-break-uri în ultimele 12 partide.

Un jucător interesant este şi Feliciano Lopez, un tenismen cu un serviciu fabulos. Deşi inferior unor jucători precum Andy Roddick, Roger Federer, Juan Martin del Potro sau Novak Djokovici, spaniolul a reuşit de multe ori să ducă seturile până la tie-break cu aceşti jucători. Mai mult, pe Roddick l-a învins la Wimbledon cu 7-6, 7-6, 6-4, o dovadă a eficienţei sale pe suprafeţe rapide. 

Cei mai mulţi aşi din circuit

Milos Raonic    509    37 partide
Feliciano Lopez    502    39 partide
John Isner    489    32 partide
Jo-Wilfried Tsonga    461    41 partide
Ivo Karlovici    454    26 partide
Kevin Anderson    450    41 partide
Nicolas Almagro    421    53 partide
Robin Soderling    367    46 partide
Andy Roddick    362    27 partide
Juan Martin del Potro    341    43 partide

Clujenii se mulţumesc şi cu o remiză contra Rapidului

„U" Cluj şi Rapid s-au întâlnit de 12 ori de-a lungul timpului, iar statistica este de partea bucureştenilor. Astfel, aceştia s-au impus de nouă ori, clujenii au câştigat de două ori, iar un meci s-a terminat nedecis. În sezonul trecut, Rapid şi-a trecut în cont toate cele şase puncte. S-a impus cu 3-0 pe teren propriu, şi cu 2-1 în deplasare. „Forma bună a clujenilor, investiţiile făcute acolo şi obiectivele pe care şi le propun anul acesta ne fac să credem că avem în faţă un al doilea joc extrem de important. Sunt convins că va fi un meci care va crea spectacol", a spus Răzvan Lucescu. Partida „U" Cluj - Rapid va avea loc mâine, de la ora 20.20, în direct la Antena 1.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite