Tall: "Dacă totul e OK, mă urc în primul avion de România" - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre declaraţiile lui Gora Tall, cariera Cristinei Neagu sau relaţia lui Stoichiţă cu Becali. Printre alte subiecte, Iuliu Mureşan este încântat de victoria de la Urziceni, iar Huzu crede că delegarea lui Augustus Constantin a fost neinspirată.

Tall: "Dacă totul e OK, mă urc în primul avion de România". Gora Tall e nerăbdător să vină în Ghencea. Valeriu Argăseală a declarat că fundaşul este în proporţie de 90 la sută jucătorul Stelei. Contactat de ProSport, senegalezul a declarat că, în cazul în care cele două cluburi s-au înţeles, va lua primul avion de România. "Dacă totul e OK şi mâine voi obţine viza, atunci mă urc în primul avion şi vin în România deoarece îmi doresc foarte mult să joc la Steaua", a declarat fundaşul pentru ProSport.

Cristina Neagu, cea mai bună cu Viborg. Cristina Neagu e, indiscutabil, cel mai mare câştig al Oltchimului. Transferată de la Braşov, ea este considerată de mulţi cea mai valoroasă jucătoare din lume. Oltchim Rm. Vîlcea era eliminată sezonul trecut în semifinalele Ligii Campionilor chiar de Viborg. Cristina Neagu nu a putut evolua atunci, neavând drept de joc după ce jucase pentru Rulmentul în cupele europene. A suferit din tribună urmărind cum coechipierele ei sunt eliminate, scrie Gazeta Sporturilor.

Stoichiţă: "M-am gândit că aş părea laş dacă aş pleca".
Stoichiţă a reuşit în Ghencea ce n-au putut Lăcătuş, Hagi şi Bergodi. N-a câştigat niciun trofeu până acum, dar l-a cucerit pe Becali. Gigi l-a rugat pe Stoichiţă să nu-şi dea demisia după ruşinea cu Ceahlăul, anunţă GSP TV.

Mureşan anunţă: "Urmează Steaua! Dică vrea răzbunare!".
Iuliu Mureşan este încântat de victoria de la Urziceni şi anunţă că următoarea pe lista clujenilor este Steaua, fosta echipa a lui Nicolae Dică. Iuliu Mureşan este încântat de debutul jucătorilor lui Mandorlini în retur, însă recunoşte că şi Unirea le-a pus probleme. "Urziceni merită respect pentru cum au jucat. Au pierdut cu demnitate. Noi am avut şi noroc, însă avem o echipă mai puternică, ne-am descurcat mai bine în noroi" a spus Mureşan, citat de Sport.ro.

Huzu: "Delegarea lui Augustus Constantin a fost neinspirată".
Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Aron Huzu, este de părere că nu Augustus Constantin ar fi trebuit sa fie delegat la meciul dintre Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova, din etapa a XVIII-a a Ligii I, ci Cristian Balaj, un "central" cu o mai bună pregătire fizică şi cu o mai mare experienţă. Ex-conducatorul CCA a declarat pentru Sport Total FM că pregătirea fizică a fost întotdeauna un handicap al lui Constantin şi că, pe un teren greu, aşa cum a fost cel din Şoseaua Ştefan cel Mare, ar fi trebuit să se ia în calcul acest lucru şi să se evite delegarea acestuia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite