"90 la suta ma las de box!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul campion mondial zice ca a venit in Romania sa vada cat il costa constructia unei case

Leonard Doroftei s-a intors in tara ieri, pentru prima data dupa gala ratata de la Bucuresti. Dupa 2-3 eschive facute pentru camerele de filmat, care au semanat mai mult cu gesturile unui circar decat cu miscarile unui pugilist, Doroftei s-a pus pe declaratii. Multimea de ziaristi aflati pe Aeroportul Otopeni a sarit sa-l intrebe cum isi va rezolva problema cu Interbox, societate care sustine ca boxerul i-a adus prejudicii de peste 2 milioane de dolari prin faptul ca nu a putut urca in ring. "Viitorul este alegerea mea. Cei de la Interbox nu au contract pe viata mea. Asa cum am trait patru-cinci ani doar din salariu, cu o conditie nici macar de om mediu, la fel pot acum sa ma retrag din viata sportiva, daca vreau cu adevarat acest lucru. Pana in 2001 beneficiam doar de salariu, aveam casa si masina, dar banii pe care ii luam dupa un meci imi ajungeau pentru o pereche de blugi si una de ciorapi....". Doroftei, demonstrand un bun joc de picioare, a povestit, fara nici o legatura cu subiectul, cum a muncit din greu pentru a ajunge campion si cum a demonstrat ca este mult mai bun ca altii. "Ce daca am pierdut centura de campion?! Asta e! N-am simtit nimic pentru centura asta! In ultimul timp, parca am fost un sclav al boxului. Imi ziceau: bate-te cu ala sau cu alalalt, lucruri care nu mi-au placut niciodata". Aceasta a fost declaratia omului care, in urma cu putin timp, spunea raspicat ca e fericit sa boxeze pentru Romania. Mai mult, Leonard Doroftei a declarat ca decizia de a nu se mai intoarce in ring este 90 la suta luata. "Banii nu sunt o motivatie suficient de mare ca sa ma faca sa revin. Acum, tot ce imi doresc este sa plec undeva, pe o insula, unde sa ma odihnesc ceva vreme. In saptamana cat voi sta in tara vreau sa vad cat ma costa constructia casei de aici si daca am bani suficienti pentru a o putea ridica". Referitor la zvonul potrivit caruia Doroftei i-ar putea lua locul lui Iosif Armas la conducerea Federatiei Romane de Box, Leonard s-a abtinut de la comentarii. A precizat doar ca urmeaza sa se intalneasca cu Armas, insa nu crede ca asa ceva se va intampla foarte curand. In schimb, atitudinea lui Doroftei cu privire la cine este vinovat pentru kilogramele in plus de dinaintea meciului de la Bucuresti s-a schimbat. "Toti cei din jurul meu m-au ajutat foarte mult pana acum si am functionat ca o echipa. Cred ca vinovatia trebuie sa ne-o asumam tot in echipa. Totusi, atata timp cat m-am pregatit singur si nu mi s-a impus un program, nu am avut niciodata probleme cu cantarul".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite