Suntem în semifinale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

strălucesc titluri olimpice, mondiale şi europene, băieţii antrenorului Vlad Hagiu au evoluat fără complexe, obţinând o victorie istorică, după un meci dramatic, în care au reuşit o

strălucesc titluri olimpice, mondiale şi europene, băieţii antrenorului Vlad Hagiu au evoluat fără complexe, obţinând o victorie istorică, după un meci dramatic, în care au reuşit o spectaculoasă răsturnare de scor. Întâlnirea a debutat sub semnul echilibrului, primul sfert încheindu-se la egalitate, 4-4. Repriza secundă a aparţinut în totalitate peninsularilor, care au profitat de pripeala în atac a tricolorilor (au irosit patru situaţii de om în plus) desprinzându-se la 9-6. Soarta calificării părea pecetluită, însă Hagiu a făcut o schimbare inspirată, trimiţându-l în poartă pe Bertini Nenciu. Deşi acuza de două zile o contractură musculară la braţul drept, goalkeeperul Stelei a făcut un meci mare, italienii nereuşind să mai înscrie niciun gol până la sfârşitul jocului. Având spatele asigurat, ai noştri au declanşat cursa de urmărire, înscriind gol după gol. Cu 65 de secunde înainte de final, Hagiu a cerut time-out, după care Alexandru Matei a punctat pentru 10-9 în favoarea tricolorilor. Italienii au avut ultimul atac, dar nu au mai avut forţa să trimită meciul în prelungiri. Golurile României au fost marcate de George Georgescu, Iosep (câte 3), Matei (2), Kadar şi Andrei (câte unul). "Sunt mândru de ceea ce au făcut băieţii în seara asta. Au crezut tot timpul în victorie şi nu au cedat până la final, deşi la un moment dat Italia ne-a condus cu trei goluri. A fost un meci istoric, în care ne-am apărat senzaţional, pentru că nu am primit gol 18 minute. Am toată admiraţia pentru Nenciu, care a fost fabulos în poartă, deşi a avut o contractură musculară", au fost primele cuvinte rostite de Vlad Hagiu după meci.
România s-a calificat, astfel, în semifinale, în care va întâlni Serbia (n.r. - meciul s-a disputat aseară). Cele două echipe s-au mai aflat faţă în faţă şi în grupe, când gazdele competiţiei ne-au învins cu 13-5. Cealaltă semifinală va opune reprezentativele Ungariei şi Spaniei.

Kadar şi-a fracturat nasul
La sfârşitul partidei cu Italia, fundaşul Kalman Kadar a fost lovit puternic cu cotul de un adversar, alegându-se cu arcada spartă. Având faţa plină de sânge, el a fost transportat cu ambulanţa la spital, unde i s-au aplicat două copci. Medicii i-au făcut o radiografie, iar diagnosticul nu a fost deloc îmbucurător: fisură de piramidă nazală cu deviaţie de sept şi inflamaţie a sinusurilor. Lui Kadar i s-a recomandat să facă o pauză de două săptămâni, Hagiu hotărând să nu-l folosească în partida cu Serbia. Totuşi, el şi-ar putea face reintrarea duminică, zi în care sunt programate meciurile pentru medalii.

Suntem calificaţi la ediţia din 2008
Liga Europeană de Nataţie a anunţat că primele şase echipe clasate la CE de la Belgrad, printre care se numără şi naţionala României, s-au calificat direct la turneul final al ediţiei din 2008, care se va desfăşura în Spania, cu două luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Celelalte echipe calificate sunt Serbia, Ungaria, Spania, Italia şi Grecia. De asemenea, au fost stabilite criteriile de calificare pentru Olimpiadă, la care vor participa 12 echipe. La Beijing vor fi prezente primele trei clasate la Mondialele din 2007, câştigătoarea Ligii Mondiale din acelaşi an, ocupantele primelor trei locuri la turneul preolimpic care va avea loc în februarie 2008, precum şi câştigătoarele celor patru turnee de calificare organizate pe fiecare continent. Turneul din Europa se va desfăşura în luna septembrie 2007, Federaţia Română de Polo anunţând, înaintea plecării naţionalei la Belgrad, că intenţionează să-şi depună candidatura pentru organizarea acestuia în ţara noastră.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite