La un pas de semifinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a fost învinsă de Serbia cu scorul de 13-5, în ultimul meci din grupa A a Campionatelor Europene de la Belgrad, reprezentativa României s-a calificat între cele mai bune şase echipe ale

Deşi a fost învinsă de Serbia cu scorul de 13-5, în ultimul meci din grupa A a Campionatelor Europene de la Belgrad, reprezentativa României s-a calificat între cele mai bune şase echipe ale continentului. Astăzi, trupa pregătită de Vlad Hagiu întâlneşte Italia, pentru un loc în semifinale.
La Belgrad, România a confirmat că locul şase obţinut la Mondialele de anul trecut nu a fost deloc întâmplător. Cum întâlnirea cu Serbia, campioana en-titre şi marea favorită la medaliile de aur, nu mai avea nicio miză, ambele echipe fiind deja calificate în faza următoare a competiţiei, Vlad Hagiu s-a gândit mai mult la meciurile care urmează, ţinându-i pe marginea bazinului pe portarul Bertini Nenciu şi pe fundaşul Kalman Kadar, ambii acuzând accidentări uşoare. Conform aşteptărilor, sârbii au câştigat clar, cu 13-5 (4-2, 2-1, 4-1, 3-1), ai noştri nereuşind să ţină pasul decât în primele două reprize. Golurile tricolorilor au fost marcate de Cosmin Radu, Florin Bonca, Andrei Iosep, Alexandru Matei şi George Georgescu.
În urma acestui rezultat, în grupa A, primele trei locuri au fost ocupate de Serbia, Spania şi România, în timp ce grupa B a fost câştigată de Ungaria, urmată de Italia şi de Grecia. Dacă Serbia şi Ungaria vor juca direct în semifinale, celelalte două echipe calificate în careul de aşi vor fi stabilite în urma meciurilor România Italia şi Spania Grecia.

Bilanţ pozitivcu Italia
România are şanse reale de a ajunge în semifinale, performanţă pe care poloul nostru a realizat-o ultima oară în 1993, la Sheffield. Din echipa de atunci făceau parte doi oameni care sunt şi astăzi la naţională: Hagiu a trecut din bazin pe banca tehnică, iar Florin Bonca a ajuns căpitanul tricolorilor. Băieţii simt şi ei că pot realiza o performanţă de răsunet, mai ales că Italia este un adversar pe care îl cunosc foarte bine. Ascendentul moral este de partea noastră, pentru că, din cele cinci meciuri directe disputate în acest an, românii au terminat victorioşi de trei ori, ultima oară în luna august, la Bucureşti, când au învins cu 9-7. Deşi, înaintea Europenelor, antrenorul Vlad Hagiu era destul de rezervat în declaraţii, acum s-a molipsit şi el de entuziasmul elevilor săi, care încep să viseze la o medalie. "Avem o şansă uriaşă să accedem în careul de aşi! Trebuie să jucăm doar la adevărata noastră valoare, aşa cum am făcut-o şi în Liga Mondială, unde am dominat Italia. Băieţii sunt conştienţi că Italia nu este Serbia sau Ungaria şi au potenţial să obţină o mare performanţă", crede Hagiu. Preşedintele federaţiei a simţit şi el momentul favorabil şi a anunţat prime consistente pentru câştigarea unei medalii. Astfel, jucătorii vor primi câte 20.000 de euro pentru aur, 15.000 de euro pentru argint şi 10.000 de euro pentru bronz.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite