La un pas de europene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa României a ajuns la barajul pentru calificarea la turneul final al CE, pe 26 ianuarie urmând a ne afla ultimul adversar. Tricolorii au învins ieri clar Letonia Echipa

Reprezentativa României a ajuns la barajul pentru calificarea la turneul final al CE, pe 26 ianuarie urmând a ne afla ultimul adversar. Tricolorii au învins ieri clar Letonia

Echipa pregătită de Lucian Râşniţă a terminat spectaculos prima campanie de calificare la Campionatul European din 2008. În ultimul meci din grupa a 3-a preliminară, băieţii noştri au dat recital în faţa echipei Letoniei, pe care au învins-o fără drept de apel, cu 41-31, terminând pe primul loc, cu şase victorii din tot atâtea partide disputate.

După cum deja ne obişnuisem din jocurile anterioare, tricolorii au început slab meciul, letonii fiind cei care au condus ostilităţile în prima parte. Abia pe finalul reprizei, românii au revenit în joc şi au încheiat cu avantaj de un gol. În partea a doua, Jurcă şi compania s-au descătuşat şi au încântat asistenţa cu combinaţii de efect ce l-au mulţumit şi pe noul şef al Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Belu, care nu s-a sfiit să aplaude în picioare reuşitele elevilor lui Râşniţă. O victorie normală pentru tricolori, care acum privesc doar spre barajul decisiv pentru calificarea la CE, pe 26 ianuarie urmând a ne afla adversarul pe care trebuie să-l învingem la vară pentru a reveni după mai bine de zece ani în elita handbalului european. Tricolorii vor trebui să învingă într-o dublă manşă adversare ceva mai accesibile, cum par la prima vedere Slovacia, Belarus ori Elveţia, dar şi formaţii puternice precum Serbia, Muntenegru ori Suedia. Indiferent de ce le vor aduce sorţii, băieţii noştri nu concep să ajungă în ipostaza să vadă din nou la televizor un nou campionat european. "Toţi adversarii posibili sunt de valori apropiate. Totul va depinde însă numai de noi. Atunci vom fi pregătiţi aşa cum trebuie, şansele sunt de partea noastră", a declarat portarul Rudi Stănescu, cel care, cu prilejul partidei de ieri, a primit trofeul pentru cel mai bun handbalist român al anului trecut.

Chiar nu mă interesează cu cine vom pica la baraj. Vreau doar ca returul să se joace în România.
Cristian Gaţu (preşedinte FR Handbal)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite