Suntem la pământ!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ocupă locul 25 în clasamentul coeficienţilor UEFA pe sezonul 2007-2008. La general am pierdut locul 5, pe care ni l-a suflat Germania Deşi Steaua, singura reprezentantă a României

România ocupă locul 25 în clasamentul coeficienţilor UEFA pe sezonul 2007-2008. La general am pierdut locul 5, pe care ni l-a suflat Germania

Deşi Steaua, singura reprezentantă a României rămasă în cupele europene, mai are două meciuri de disputat, diagnosticul e "catastrofă totală".

Visăm la trei echipe în Liga Campionilor din sezonul 2009-2010, dar în actuala stagiune am fost depăşiţi în clasamentul coeficienţilor de ţări precum Finlanda, Cipru sau Bulgaria.

România a căzut un loc, de pe 5 pe 6, în clasamentul general al coeficienţilor UEFA, fiind depăşită de Germania. Miza acestei poziţii o reprezintă numărul de echipe pe care le vom putea înscrie în cupele europene în stagiunea 2009-2010.

Locul cinci în clasamentul coeficienţilor oferă dreptul de a înscrie trei echipe în Cupa UEFA şi încă trei în Liga Campionilor, dintre care două direct în grupele competiţiei.

Sub Cipru şi Finlanda

În urma sezonului foarte slab pe care l-au avut în acest an echipele româneşti, şansele ca Germania să mai fie depăşită sunt minime.

Cu cinci echipe la startul actualei stagiuni de Cupa UEFA şi Liga Campionilor, România nu a putut strânge decât 2,4 puncte până în acest moment şi ocupă locul 25 în clasamentul pe sezonul 2007-2008. România a fost depăşită astfel de ţări ca Finlanda (locul 23), Cipru (22) şi, nu în ultimul rând, Bulgaria (21), deşi campioana celei din urmă, Levski Sofia, nu a acumulat niciun punct.

>> Echipele de club trebuie să înţeleagă că nu este de ajuns doar să participi în cupele europene

Ionuţ Lupescu,
director general FRF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite