Cum se naşte un campion: Roger Federer

Elveţianul domină autoritar tenisul mondial. Puţină lume ştie că mama acestuia a fost la Bucureşti acum doi ani, în meciul de Cupa Davis România - Elveţia, şi a rămas impresionată de

Elveţianul domină autoritar tenisul mondial. Puţină lume ştie că mama acestuia a fost la Bucureşti acum doi ani, în meciul de Cupa Davis România - Elveţia, şi a rămas impresionată de publicul entuziast de la Sala Polivalentă

Are 1,85 metri şi 80 de kilograme. La 25 de ani a strâns din premii aproape 30.000.000 de dolari. De curând a fost ales, pentru a treia oară consecutiv, cel mai bun sportiv din lume. De trei ani şi o lună se află pe primul loc în clasamentul ATP. Mai mult, chiar dacă pierde toate meciurile de acum încolo şi Nadal câştigă tot ce prinde, Roger va rămâne cel mai bun încă două luni. Adevărul a reuşit, în exclusivitate, să vorbească cu Madelaine Barlocher, unul dintre primii antrenori ai elveţianului, dar şi cu mama acestuia, Lynette Federer.

Old Boys Tennis Club din Basel este locul în care Roger Federer a început tenisul şi tot aici actualul lider mondial a plâns pentru prima oară după ce a pierdut un meci de tenis. Madelaine Barlocher (foto), unul dintre primii antrenori ai elveţianului, a spus că niciodată nu s-a gândit că Roger va deveni unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie.

- Cum a început Federer tenisul?

Păi, la vârsta de nouă ani a venit la club. Tot aici juca şi mama lui, care a evoluat pentru echipa feminină. Era un tânăr normal, cu o mulţime de idei şi care era politicos cu celelalte persoane din club. Mama lui îi supraveghea întotdeauna antrenamentele şi meciurile, dar nu intervenea.

- Lumea vorbeşte că Roger nu se putea stăpâni şi mai arunca cu racheta....

Roger era foarte ambiţios şi dorea să câştige fiecare partidă. Dar, cum acest lucru nu se întâmpla de fiecare dată, el devenea foarte nervos şi începea să plângă. Dar, de când am devenit responsabilă pentru echipa de juniori, nu l-am mai lăsat să se poarte urât sau să arunce cu racheta de tenis.

- Acum pare un tip foarte calm. Cum a rezolvat această problemă, cu nervozitatea excesivă?

Antrenament. Foarte mult antrenament. Un rol important l-a avut şi Peter Carter, antrenor de care a fost foarte legat, iar acesta i-a explicat că meciurile se pot câştiga şi fără să fie nevoit să se poarte urât pe teren.

- La vremea respectivă aţi fi putut prevedea faptul că Roger va ajunge unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile?

Cât timp a jucat la noi a fost un jucător obişnuit. Nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Oricum, nu se antrena prea mult: de două ori pe săptămână. Întotdeauna asculta de antrenori, dar se lucra destul de greu cu el pentru că la antrenamente dorea să se distreze. Dar atunci când antrenorul îi arăta o mişcare nouă, o executa fără să comenteze.

Când a ajuns la juniori, se vedea că este talentat, dar nu m-am gândit niciodată că va deveni cel mai bun din lume. Nu prea era băgat în seamă pentru că nu reuşea întotdeauna să câştige.

Dar lucrurile s-au schimbat în următorii trei ani, iar cei din jurul său au început să-l observe.

Lynette Federer: "M-am simţit foarte bine în România"

Mama elveţianului urmăreşte atent meciurile lui Roger încă din perioada în care acesta evolua la juniori

În anul 2003, Roger a înfiinţat fundaţia care îi poartă numele, scopul acesteia fiind de a ajuta tinerii jucători de tenis. Mama lui Roger, Lynette, este cea care se ocupă de managementul fundaţiei, dar nu prea a dorit să dezvăluie amănunte din viaţa campionului.

- Cum a ajuns Federer să practice acest sport?

Cu ajutorul nostru, al părinţilor. Noi jucam tenis constant la un club, iar copiii petreceau mult timp alături de noi.

- Îmi puteţi povesti cum s-a apucat Roger de tenis?

Această informaţie se găseşte pe internet, aşa că nu prea am ce să vă povestesc.

- Cum vă simţiţi ca mamă a celui mai bun jucător din lume?

Este normal să mă simt mândră mai ales că în spatele acestui succes se ascunde foarte multă muncă.

- Cât de familiarizată sunteţi cu tenisul românesc?

M-am aflat într-o situaţie privilegiată în urmă cu doi ani, când Elveţia a jucat în Cupa Davis la Bucureşti, şi m-am bucurat să văd un public atât de entuziast. Din păcate, nu am apucat să-i cunosc pe jucători în persoană, dar m-a întâlnit des cu Ilie Năstase şi Ion Ţiriac la diferite turnee.