Mircea Sandu: "Răzvan e numai antrenorul naţionalei" - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre declaraţiile lui Mircea Sandu în legătură cu posibilitatea ca Răzvan Lucescu să antreneze Urziceniul, plecarea în Emirate a lui Ionuţ Rada sau insistenţele galacticilor pentru aducerea lui Raţ la Madrid. Printre alte subiecte, Mihai Stoica vreau un antrenor străin, iar Gigi Multescu consideră actualul campionat unul foarte echilibrat.

Mircea Sandu: "Răzvan e numai antrenorul naţionalei". Controversa stârnită în jurul numirii lui Răzvan Lucescu în funcţia de tehnician al Unirii s-a stins.Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat că forul pe care îl conduce nu este de acord ca selecţionerul Răzvan Lucescu să devină şi antrenorul echipei Unirea Urziceni, scrie ProSport.

Ionuţ Rada merge în Emirate. Fundaşul Stelei a semnat un contract cu Al Nasr şi din ianuarie va juca în Emiratele Arabe Unite. Steaua a izbutit ieri să parafeze primul transfer al iernii. E vorba despre o plecare: Ionuţ Rada. Fundaşul în vârstă de 27 de ani va juca în Emiratele Arabe Unite, la Al Nasr, echipă cu care a semnat ieri contractul, notează Gazeta Sporturilor.

MM: "Vom aduce un antrenor străin 100%". Mihai Stoica a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că viitorul antrenor al Unirii Urziceni va fi un tehnician străin, care nu a mai pregătit o echipă din România. "Se pune problema dacă va veni de acum sau din vară", a spus managerul campioanei, care a dezvăluit că îşi doreşte ca Răzvan Lucescu "să ajute Urziceniul" în următoarele luni, anunţă GSP TV.

Galacticii insistă pentru aducerea lui Raţ la Madrid. Lazio a fost cel mai aproape să-l ia pe Răzvan Raţ din estul sălbatic. Raţ se bucură că n-a făcut alegerea, a luat UEFA cu Şahtior şi acum poate ajunge mai sus, la Real. Schuster i-a dat vestea că Realul nu glumeşte cu transferul său. Real Madrid e doar una din marile echipe ale Europei, care s-a înscris în cursa pentru Raţ, potrivit Sport.ro.

Gigi Multescu: "Nu ştiu dacă am mai întâlnit un campionat atât de echilibrat". Fosta glorie dinamovistă, Gigi Multescu, actualmente antrenorul celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ, este de părere că actuala ediţie a Ligii I este cea mai echilibrată din toate timpurile, precizând că nivelarea valorii echipelor din campionat s-a făcut spre vârf. "A fost un tur de campionat echilibrat, şapte echipe disputându-şi locurile de Europa League, ceea ce mă duce cu gândul că această luptă se va duce până la final", a declarat Gigi Multescu pentru Sport Total FM.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite