"E incredibil, toata lumea ma felicita"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turul trei la Roland Garros, la primul lui turneu de Grand Slam din cariera, si, la mai putin de o luna distanta, turul trei si la Wimbledon dupa un meci cu argentinianul Chela castigat fara drept de apel: 6-2, 6-1, 6-4. Acum, Hanescu joaca impotriva olandezului Schalken pentru un loc in turul patru, ceea ce ar insemna cea mai buna performanta a unui jucator roman dupa ce Ilie Nastase a pierdut in sferturi in 1978. Acesta este, in cateva cuvinte,

- Dupa un turneu foarte bun la Roland Garros, ai plecat in Anglia pentru turneele pe iarba. Cum te-ai acomodat? - Este total diferit fata de ceea ce am jucat pana acum, si am avut destul de putine zile in care sa ma acomodez. Dar, daca ne luam dupa rezultatele de pana acum, pot sa spun ca am reusit. - Ai incercat de doua ori, la Londra si la Nottingham, sa te califici pe tabloul principal, dar te-ai oprit de fiecare data in ultimul tur al calificarilor. Ai fost dezamagit? - Mai degraba trist, pentru ca imi doream mult sa ma calific. Dar am continuat sa ma antrenez, cu liniste si cu incredere, pentru ca stiam ca pot mai mult. - Si ai ajuns in calificari la Wimbledon, unde, in primul tur, ai avut un meci infernal, castigat cu 16-14 in decisiv. Te asteptai sa fie chiar atat de greu? - Recunosc ca nu ma asteptam, dar ma bucur ca am avut taria sa joc cum am putut mai bine, sa nu ma pierd si sa castig meciul. - Ai stiut dupa acel meci ca poti sa ajungi foarte departe? L-ai considerat ca pe un moment de cumpana? - Nu neaparat. Eu am venit la Wimbledon ca sa ajung cat de departe pot. Pentru mine este foarte important sa-mi fac jocul, sa ma concentrez si sa obtin cat mai mult din fiecare meci. - Odata ajuns pe tabloul principal, ai jucat un prim set echilibrat cu Portas, apoi te-ai dezlantuit. Ai avut emotii? - Au fost, poate, si putine emotii, pentru ca era primul meci la Wimbledon pe tabloul principal si nu eram obisnuit cu atmosfera, dar lucrurile astea se pot intampla oricui si ma bucur ca am trecut peste ele. - Joci, in turul trei, cu olandezul Sjeng Schalken, primul jucator care se simte bine pe iarba, dupa ce ai eliminat doi specialistii ai zgurii. Schimbi ceva la tactica? - Nu cred. Este un meci mult mai greu, este adevarat, dar mai mult decat sa joc cat pot eu de bine nu am ce sa fac. Daca o sa castig, foarte bine, daca o sa pierd, dar am jucat bine, inseamna ca asa a fost sa fie. - Dupa turul trei la Roland Garros, un rezultat surpriza pentru multi, ai ajuns si in turul trei la Wimbledon, ceea ce inseamna ca esti, deja, cunoscut printre jucatori. Cum te privesc ei acum? - Este incredibil, sincer sa fiu. Acum merg spre terenul de antrenament si toata lumea ma opreste sa ma felicite, in special pentru meciul de ieri. Se pare ca si-au dat seama ca locul meu este printre ei, ca pot sa ajung chiar intre primii 50 de jucatori ai lumii si ma trateaza ca atare. - Esti pentru prima oara la Wimbledon. Ce impresie ti-a facut? - Este cu totul altceva si nu degeaba se spune ca este un turneu special si, sincer, nu ma asteptam sa ma simt atat de bine. Este atat de multa lume aici si imi place sa vad ca toti jucatorii sunt tratati ca si cum ar fi favoritul numarul 1. Pe oriunde ma intalnesc cu spectatorii trebuie sa dau autografe, si este foarte placut. - Dupa sase meciuri la Roland Garros si cinci la Wimbledon, poti sa faci o comparatie intre cele doua turnee si sa spui unde iti place cel mai mult? - Da. Imi place mult mai mult la Wimbledon decat la Roland Garros. Aici mi se pare mult mai simplu de jucat, meciurile sunt mai scurte, iar daca la Paris puteam sa stau pe teren si trei-patru ore, aici meciurile se termina si intr-o ora si jumatate. Apoi, inaltimea si serviciul ma ajuta mai mult, reusesc mai multi asi, iar jocul acesta mai rapid ma avantajeaza. Chiar imi place foarte mult aici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite