Încă o generaţie care s-a înecat la mal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de tineret a ratat încă o calificare la un turneu final, confirmând starea gravă a fotbalului românesc la nivelul echipelor naţionale Antrenorul Emil Săndoi a atras atenţia

Echipa de tineret a ratat încă o calificare la un turneu final, confirmând starea gravă a fotbalului românesc la nivelul echipelor naţionale

Antrenorul Emil Săndoi a atras atenţia asupra ariei de selecţie extrem de reduse, situaţie care, în viitorii ani, va afecta inevitabil şi naţionala mare.

Tricolorii mici au fost umiliţi pe teren propriu, scor 0-3, de selecţionata Ţării Galilor şi au pierdut calificarea la barajul pentru Campionatul European din 2009.

Deşi păreau ca şi calificaţi, elevii lui Săndoi au remizat sâmbătă pe terenul Bosniei (1-1) şi după înfrângerea de marţi au părăsit cursa. Eşecul confirmă tradiţia nefastă a echipelor de tineret, care nu contează la nivel înalt în Europa.

Formată în mare parte din jucători care activează în Liga I, echipa de tineret reflectă valoarea unui fotbal românesc invadat de străini şi în care grija pentru creşterea juniorilor este aproape inexistentă.

Lipsa unei instruiri adecvate

Selecţionerul "tineretului", Emil Săndoi, a tras atenţia asupra situaţiei grave a fotbalului românesc la nivel de tineret: "Nu îmi pot reproşa nimic în legătură cu jucătorii aduşi la lot, pentru că aria de selecţie este foarte mică".

Singurii jucători care au avut prestaţii acceptabile marţi au fost portarul Ciprian Tătăruşanu, fundaşul Sepsi şi atacantul Bogdan Stancu. Fostul selecţioner al României, Mircea Rădulescu, a analizat pentru "Adevărul" situaţia tinerilor fotbalişti români.

"Numărul de jucători valoroşi este într-adevăr mic. Uitaţi-vă la Ţara Galilor, care a făcut spectacol cu noi, deşi au lăsat vreo şapte jucători la echipa mare. În plus, tinerii noştri au lacune în pregătire. Putem spune că ei au prezent, dar n-au trecut. În ţările occidentale, un fotbalist de 19 ani este trecut printr-un proces numit <> .

La noi, acest proces lipseşte. Jucătorii au talent, dar le lipseşte instrucţia. Nu au o cultură care să-i întărească emoţional înaintea jocurilor cu miză", a declarat Rădulescu, în prezent director al Şcolii Federale de Antrenori a FRF.

"Doar FIFA ne mai salvează"

În ultimii ani, cluburile din Liga I au mizat puternic pe fotbaliştii străini. Astfel, cele şapte participante româneşti în Cupele Europene, CFR Cluj, Steaua, Dinamo, Rapid, FC Timişoara, Unirea Urziceni şi FC Vaslui, au împreună 91 de jucători străini, adică 47 la sută din totalul jucătorilor din lot.

"Această situaţie se va accentua. Patronii preferă să cumpere străini decât să crească juniori. Doar FIFA cu legea "6+5" care restrânge numărul de străini ne mai poate salva", a spus Rădulescu.

Tinerii noştri fotbalişti au prezent, dar n-au trecut. Le lipseşte o instrucţie adecvată care să-i pregătească pentru meciuri importante.
Mircea Rădulescu, fost selecţioner

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite