Suntem mai valoroşi decât francezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul cu Franţa este cel mai important pentru că este primul. Toate partidele din grupa de la Euro sunt foarte grele, dar important este cum începi. Este o problemă şi de moral. În opinia

Meciul cu Franţa este cel mai important pentru că este primul. Toate partidele din grupa de la Euro sunt foarte grele, dar important este cum începi. Este o problemă şi de moral. În opinia mea, putem să-i învingem pe "cocoşii galici".

Suntem mai organizaţi decât ei din punctul de vedere al jocului şi chiar mai valoroşi. Principalele noastre avantaje faţă de francezi sunt setea de rezultate şi foamea de performanţe. Faptul că suntem cotaţi cu şansa a doua reprezintă de asemenea un atu. Presiunea rezultatului nu este în tabăra noastră.

Trebuie să abordăm partida din punct de vedere tactic aşa cum ştim noi mai bine. La un turneu final al Campionatului European nu se pot face revoluţii sau improvizaţii din acest punct de vedere. Anticipez un joc de aşteptare al echipei noastre şi cu contraatacuri foarte periculoase.

Cam acesta este stilul nostru. Adi Mutu este omul care poate face diferenţa şi de la care se aşteaptă cel mai mult, dar mai sunt şi alţii precum Marius Niculae, Răzvan Cociş sau Ciprian Marica. Şanse de a trece mai departe sunt şi cred că naţionala României merită acest lucru întrucât are jucători de valoare şi cu experienţă, care evoluează de mult timp împreună.

Francezii nu mi s-au părut de speriat. I-am urmărit în ultimele meciuri de verificare, cel cu Paraguay şi cel cu Columbia. După părerea mea, suntem peste ei. Noi avem o organizare şi o disciplină tactică superioare. O eventuală şi nefericită înfrângere în primul meci nu ar însemna automat risipirea oricăror şanse de a trece de grupe. Ar mai fi de disputat două partide în care avem şansele noastre, mai ales că pe olandezi îi ştim foarte bine.

Ultimul meci al nostru, cel cu reprezentativa Muntenegrului, nu mi se pare relevant pentru ce se va întâmpla la Campionatul European. A fost un simplu joc de antrenament în care fotbaliştii români au intrat mai relaxaţi şi s-au ferit de accidentări.

Chiar dacă începutul nu le-a fost favorabil, nu cred că se punea problema învingătoarei, deoarece cu trecerea timpului "tricolorii" s-ar fi impus oricum. Nu avem de ce să ne facem griji din acest punct de vedere. Alta va fi concentrarea jucătorilor la întâlnirile oficiale.

În privinţa formulei cu care ar trebui să începem partida cu Franţa, nu aş vrea să mă exprim. Selecţionerul Victor Piţurcă ştie cel mai bine pentru că stă printre jucători de mult timp şi îi simte cel mai bine.

Dacă ar fi să le dau un sfat "tricolorilor", le-aş spune să joace la fel cum au făcut-o în cele două meciuri cu Olanda din preliminarii, să abordeze partidele cu curaj, pentru că nu au nimic de pierdut. Am încredere că vor face o figură frumoasă la acest turneu final pentru că ştiu de ce sunt în stare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite