Cu ce rămânem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşadar, Euro 2008 continuă fără echipa României. Bine că măcar am fost şi noi acolo... Cu ce rămânem după acest turneu? Cu participarea emoţionantă a fanilor români, veniţi cu

Aşadar, Euro 2008 continuă fără echipa României. Bine că măcar am fost şi noi acolo... Cu ce rămânem după acest turneu?

Cu participarea emoţionantă a fanilor români, veniţi cu miile în Elveţia, gata să bea, să danseze şi să cânte cu mult mai avuţii rivali din Vest...

Cu momentul de neuitat din repriza a doua a meciului cu Olanda, când "portocala mecanică" avea deja 1-0 şi peluza galbenă de pe "Wankdorf" a intonat din nou, pe mii de voci, "Deşteaptă-te, române!"...

Cu cele două egaluri obţinute împotriva campioanei şi a vicecampioanei mondiale...

Cu sprintul lui Mutu pe lângă Zambrotta, intuiţie de maestru din care s-a născut singurul nostru gol la Euro 2008...

Cu regretul că acelaşi Mutu n-a găsit inspiraţia de a-l învinge pe Buffon din penalty...

Cu cele trei arbitraje impecabile de care a beneficiat echipa noastră, asupra cărora pluteşte umbra lui Mircea Sandu...

Cu gustul amar al meciului cu Olanda, în care n-am avut tupeul să atacăm...

Cu declaraţia-avertisment a lui Hagi, care spunea că vor triumfa echipele care vor ataca şi care au mai mult de un jucător sclipitor în teren, ceea ce nu a fost cazul nostru...

În sfârşit, cu un articol din "La Gazzetta dello Sport" de ieri, care scrie că 5 jucători croaţi au oferte între 10 şi 13 milioane de euro fiecare... Iar cluburile noastre destupă şampania după ce scot două-trei milioane!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite