De ce putem bate Italia

Ca şi acum 25 de ani, întâlnim Italia într-un meci decisiv. Şi atunci "squadra azzurra" era campioană mondială. În 1983 se juca pe cenuşiul 23 August, acum ne vom duela pe modernul şi

Ca şi acum 25 de ani, întâlnim Italia într-un meci decisiv. Şi atunci "squadra azzurra" era campioană mondială. În 1983 se juca pe cenuşiul 23 August, acum ne vom duela pe modernul şi cochetul "Letzigrund" din Zürich.

Azi îl avem pe Lobonţ, trecut pe la Ajax şi Fiorentina, atunci ne bazam pe un Ţeţe Moraru, foarte bun în campionatul intern, dar fără o experienţă internaţională deosebită.

Vineri va juca Mutu, cel mai bun stranier din Serie A - conform presei italiene, nu a altcuiva -, atunci ne bazam pe forţa ofensivă a lui Geolgău şi Cămătaru, fotbalişti buni, dar nu de nivelul pe care-l etalează "Briliantul" de vreo trei sezoane încoace. Chivu e, cu siguranţă, cel puţin la acelaşi nivel cu Bölöni, nu degeaba Internazionale a dat pe jucătorul nostru 18 milioane de euro.

Contra a trecut şi pe la AC Milan în carieră, spre deosebire de omologul din acea vreme, Mircea Rednic, al cărui vârf a fost Standard Liege.

Comparaţiile pot continua. 1983 a fost unul dintre anii în care România era strânsă într-o menghină a comunismului care părea că ne va sufoca, atunci când o casetă video procurată de antrenorul Mircea Lucescu cu un meci al Italiei era aur curat. Azi avem dvd-uri, spioni trimişi la meciuri, laptopuri performante, relaţii bune la UEFA, români cu miile în tribune, chiar dacă mai puţin respect de la selecţioner.

Acum 25 de ani, Costică Ştefănescu se uita la campionul mondial Cabrini ca la un Superman, pe care îl văzuse doar la televizor sau la cinematograf. Azi, Chivu îl vede pe Materazzi de mai multe ori de cât are timp s-o privească pe Adelina, cei doi fiind coechipieri la Internazionale. Un alt argument că suntem mai aproape de realitate şi de un rezultat bun.