Un punct. Şi de la capăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest 0-0 nu înseamnă, practic, nimic. Mai sunt meciuri, se poate întâmpla orice. Suntem în cărţi pentru calificare, dacă obţinem o victorie contra Italiei sau Olandei. M-a amuzat

Acest 0-0 nu înseamnă, practic, nimic. Mai sunt meciuri, se poate întâmpla orice. Suntem în cărţi pentru calificare, dacă obţinem o victorie contra Italiei sau Olandei.

M-a amuzat prima parte şi, pe alocuri, partea secundă: a fost o simplă privire de la distanţă între jucătorii celor două reprezentative, în niciun caz o confruntare, un meci adevărat de fotbal. Domenech şi Piţurcă păreau doi jucători de şah, iar mutările pe tablă erau identice.

Ocazii puţine, chiar prea puţine pentru un asemenea nivel. Francezilor le era frică să se lase descoperiţi când se deplasau spre poarta lui Lobonţ, noi - prea prudenţi în amintirea istoricului Rovine. Îi aşteptăm să atace, să-i băgăm în mlaştini, în jocul nostru adormit, ca ei să se împiedice şi noi să le dăm lovitura fulgerătoare.

Ne-am gândit mai mult la Mircea cel Bătrân decât la victorie. Trebuie să recunoaştem. Nu ştiu dacă Mutu l-a citit pe Dostoievski, aşa cum specula presa britanică, dar, cu siguranţă, i s-a povestit de voievodul Ţării Româneşti. Am aşteptat un meci nul şi l-am obţinut.

N-am avut prospeţime, dar am jucat bine tactic. N-a evoluat Mutu aşa cum a făcut-o la Fiorentina, dar defensiva a fost la înălţime. N-am contat în atac, dar am luat un punct. Dacă riscam pe atac, oare aveam vreo şansă? Partea proastă e că împotriva Italiei, vineri seară, nu putem aborda aceeaşi tactică.

Realitatea e că un 0-0 cu vicecampioana mondială nu e chiar rău. Reversul medaliei: n-am tras nici măcar un şut pe poartă în 90 de minute şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite