O naţională optimistă, dar improvizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără Rădoi, Codrea şi Nicoliţă, Victor Piţurcă vrea “să-i surprindă” pe francezi la Constanţa. Selecţionerul a anunţat un lot inedit pentru meciul de sâmbătă, cu Pantilimon, Tameş, Galamaz şi Găman printre noutăţi.

Jucătorii naţionalei României s-au reunit ieri la Casa Fotbalului, pentru meciul de sâmbătă cu Franţa (21.40, Antena 1). Înainte de o partidă care poate fi decisivă în lupta pentru primul loc în grupa 7 a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2010, Piţurcă a ţinut un discurs optimist, deşi a pierdut din cauza accidentărilor a trei jucători importanţi.

“Din păcate, suntem măcinaţi de problemele lotului, sperăm ca până la ora meciului să nu avem şi alte surprize, iar jucătorii care nu sunt complet refăcuţi, precum Chivu şi Mutu, să fie apţi sută la sută. Sper să-i surprindem pe francezi chiar dacă nu avem o arie prea mare de selecţie”, a declarat selecţionerul, care a precizat că Franţa “nu a arătat mare lucru” în ultimele meciuri. Rădoi, Codrea şi Nicoliţă sunt marile absenţe din lotul lui Piţurcă.

Chivu are nevoie de “liniştea mării”

Căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, a apărat decizia lui Piţurcă de a juca şi meciul cu Franţa la Constanţa. “La Constanţa am obţinut rezultate bune, ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor, avem condiţii optime şi premisele unui meci bun. Avem liniştea pe care ţi-o dă marea. Ce dacă Franţa stă doar o zi la Constanţa? Şi eu, la Inter, m-am antrenat la Milano şi am jucat a doua zi. Astea cu acomodatul cu terenul sunt poveşti. Ce, înveţi găurile din gazon?”, a declarat jucătorul lui Inter.

Mureşan – convocat, Trică – uitat

Piţurcă l-a chemat pentru meciul cu Franţa pe mijlocaşul Gabriel Mureşan, însă i-a sărit din schemă pe ceilalţi români titulari la CFR Cluj, Trică şi Stăncioiu.

Iulian Tameş, George Galamaz, Marian Aliuţă şi Valerică Găman sunt marile surprize ale selecţionerului. “E ceva nou, frumos pentru cariera mea, sper să nu fie ultimul meci şi să confirm la debut. Nu mi-a venit să cred, e echipa naţională a României, eu am 19 ani”, a declarat ieri Găman.

Lotul României pentru Franţa

Lobonţ (Dinamo), Pantilimon (FC Timişoara) - portari; Săpunaru (Porto), Ogăraru (Steaua), Tamaş (Dinamo), Galamaz (Urziceni), D. Goian (Steaua), Găman (U. Craiova), Raţ (Şahtior), Neşu (Utrecht) - fundaşi; Fl. Petre (Terek Groznîi), D. Stoica (U. Craiova), G. Mureşan (CFR Cluj), Cociş (L. Moscova), Tameş (FC Argeş), Chivu (Inter Milano), Aliuţă (FC Vaslui) - mijlocaşi; Bucur (Timişoara), Mutu (Fiorentina), F. Costea (U. Craiova), Stancu (Steaua), Marica (Stuttgart) - atacanţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite