Prea mici

Am visat frumos înainte de acest turneu final, la fel cum o fetiţă de la grădiniţă nu adoarme noaptea cu gândul la păpuşa fermecată promisă de părinţi în virtutea unui telefon dat

Am visat frumos înainte de acest turneu final, la fel cum o fetiţă de la grădiniţă nu adoarme noaptea cu gândul la păpuşa fermecată promisă de părinţi în virtutea unui telefon dat lui Moş Crăciun. Am crezut că suntem buni, chiar foarte buni, dar în realitate suntem mult mai modeşti decât ne-am închipuit vreodată.

Să recapitulăm: ne-am calificat din grupa preliminară cu mult noroc. Aţi uitat pasa albanezului către Dică la 0-0 în Albania, golul din ofsaid al lui Goian în meciul cu Olanda de la Constanţa sau cum au pierdut bulgarii nişte puncte aiurea contra aceloraşi albanezi? La Rotterdam am aplicat o tactică defensivă care i-ar face invidioşi pe Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, ne-am băgat cu autobuzul în poartă, refuzând jocul, şi am jubilat la final aidoma unei câştigătoare de Liga Campionilor.

Iar la Euro ce-am jucat? Nimic. Cu Franţa ne-am apărat, cu Italia a fost cel mai bun meci al nostru, asta e adevărat, dar fără norvegianul Ovrebo, probabil, situaţia ar fi fost altfel. Olandezii au stat marţi seară pe teren ca magneţii pe frigider, lăsându-ne culoare în prima parte, dar degeaba. Cu Marius Niculae care semăna cu un pieton în intersecţia de la Piaţa Universităţii, cu Bănel Nicoliţă mereu derutat şi dornic de luptă corp la corp, cu Mutu fără vlagă şi cu Chivu mai imprecis ca niciodată - nu puteam emite pretenţii.

Mereu Chivu şi Mutu au încercat şi au visat să depăşească Generaţia de Aur. Dacă ne referim la maşini de fiţe, ceasuri scumpe, femei frumoase şi nunţi fastuoase, cu siguranţă, şi-au îndeplinit obiectivul. Felicitări, băieţi! Dar fotbal mai jucaţi?