Presa engleză laudă reuşita lui Cristi Tănase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa engleză apărută imediat după meciul FC Liverpool - Steaua, scor 4-1 în grupa K a Ligii Europa, laudă prestaţia echipei române, care a dat mari emoţii gazdelor, dar şi reuşita de excepţie a lui Cristian Tănase

Cotidianul "The Sun" a descris plastic reuşita Stelei de la Liverpool. "Minutul 1, sperăm că nimeni n-a fost prins în trafic în drum spre stadion, pentru că Joe Cole a interceptat o pasă înapoi şi a înţepat balonul la colţul lung. Ce gol rapid, de fapt cel mai rapid gol din acest sezon al Ligii Europa. În minutul 13, superfinalizare din partea lui Tănase! Stancu trimite o pasă minunată către agilul număr 10, care înscrie superb, cu fineţe, peste Reina. Minunat fotbal! Liverpool a fost pe muchie de cuţit, Steaua a arătat că n-a venit să se predea, fiind un pericol", a comentat sursa citată.

"The Guardian" a notat că "Tănase a înscris un gol încântător", în timp ce Daily Mail a comentat: "Golul Stelei a venit de nicăieri. O pasă fantastică a lui Stancu, urmată de o finalizare maiestuoasă a lui Tănase a adus o egalare neaşteptată".

"The Telegraph" a precizat că Liverpool a dominat repriza secundă. "Tănase a egalat cu o execuţie de expert, iar lui Liverpool i-a luat puţin să-şi recapete încrederea. În această perioadă îngrijorătoare, Steaua a continuat să avanseze, Bicfalvi dirijând operaţiunile de la centru. Românii au fost imaginea antrenorului lor, un jucător ofensiv elegant când evolua la Tottenham", a scris publicaţia amintită.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite