VIDEO / „Maradona din Asia”, rivalul lui Deac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns la Schalke 04 la începutul sezonului, Ciprian Deac s-a chinuit să-şi facă loc printre titularii lui Felix Magath.

De acum încolo, fostului mijlocaş al CFR-ului îi va fi şi mai greu să prindă un loc în prima echipă. Asta deoarece, astăzi, Schalke a perfectat transferul unui nou mijlocaş. E vorbă de iranianul Ali Karimi (32 de ani), supranumit şi „Maradona din Asia". Karimi a mai evoluat în Germania, unde a lucrat chiar cu Magath la Bayern Munchen (2005-2007). Totuşi, iranianul a părăsit Bundesliga după doi ani, Magath reproşându-i că nu a învăţat niciun cuvânt din limba germană.

Magath, încântat

Acum, tehnicianul a decis să-i dea o nouă şansă lui Karimi, care părea că şi-a depăşit perioada de glorie. „Sunt încântat că în ultima zi în care se mai pot face transferuri, am reuşit să întăresc lotul prin aducerea unui fotbalist experimentat. Mai ales că noi, în acest moment, avem probleme în ceea ce priveşte tranziţia de la mijloc la atac. Karimi e un jucător foarte bun, care ne poate ajuta în această privinţă", a declarat Magath. „Având în vedere că vine liber de contract, transferul lui Karimi nu implică niciun risc din punct de vedere financiar", a încheiat tehnicianul celor de la Schalke.

A fost antrenat de Balaci

Ali Karimi are 112 selecţii în naţionala Iranului pentru care a înscris 36 de goluri. Pe când era la Al-Ahli Dubai, în Emirate, el a fost antrenat de Ilie Balaci. La Bayern, el bifat 42 de meciuri, a înscris patru goluri şi a avut patru pase decisive.

VEZI FAZE FABULOASE CU ALI KARIMI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite