Marcello Lippi: "Trebuie să evităm Serbia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italia este una dintre favoritele la câştigarea Campionatului Mondial
Italia este una dintre favoritele la câştigarea Campionatului Mondial

Astăzi, delegaţia echipei naţionale a Italiei a aterizat în Africa de Sud pentru a participa la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial, programată mâine de la ora 19.

La Cape Town au ajuns atât antrenorul "sqadrei azzurra", Marcello Lippi cât şi preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal, Giancarlo Abate, care au declarat printre altele că Serbia este o echipă de evitat. "Atât Franţa cât şi Olanda sunt două echipe foarte bune, dar Serbia este una dintre cele mai puternice formaţii din lume în acest moment şi aş prefera să nu cădem cu ei în grupă", a spus antrenorul italienilor pentru ziarul Gazzetta dello Sport. Sâmbătă, Marcello Lippi se va deplasa la Johannesburg pentru a alege locul unde vor fi cazaţi jucătorii italieni în perioada Campionatului Mondial de anul viitor.

La ceremonia tragerii la sorţi vor fi prezenţi mai multe personalităţi din lumea filmului şi a sportului ca Charlize Theron, David Beckham sau Haile Gabreselessie.

Italia face parte din prima urnă valorică, alături de Africa de Sud (ţara gazdă), Brazilia, Spania, Olanda, Germania, Argentina şi Anglia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite