Ibrahimovici pe San Siro: "Milan este mai mare ca Barcelona"
0Atacantul sudez Zlatan Ibrahimovici este începând de ieri jucătorul formaţiei italiene AC Milan. Scandinavul a venit ca împrumut de la Barcelona pe San Siro, iar Milan îl poate cumpăra definitiv pentru 24 de milioane în trei ani. Ibra va avea un contract de 8 milioane pe sezon.
Relaţia tensionată dintre fotbalist şi tehnicianul Barcelonei Josep Guardiola nu s-a încheiat nici după ce Ibrahimovici a părăsit echipa spaniolă. "În ultimele 6 luni a vorbit doar de două ori cu mine. Nu ştiu de ce nu mă place", spune Ibra, care nu l-a salutat la plecare pe fostul său antrenor.
"Acum pot să zâmbesc. Întotdeauna am vrut să dau ce e mai bun din mine, dar în viaţă nu toate merg aşa cum îţi doreşti. Voi face totul ca să câştig cu Milan şi în campionat şi în Ligă. Este unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii, chiar mai mare decât Barcelona. Sunt fericit. Cu Ronaldinho şi Pato vom avea un atac foarte puternic. Dacă l-am salutat pe Guardiola? Mai bine nu!", a declarat atacantul conform presei din italia.