JURNALUL TRANSFERURILOR: Anelka şi-a prelungit contractul cu Chelsea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Erou negativ la CM de fotbal - l-a înjurat pe antrenorul Raymond Domenech -, Nicolas Anelka şi-a prelungit contractul cu Chelsea până în 2012. Tot astăzi, pe site-ul oficial AC Milan a anunţat numele noului antrenor: Massimiliano Allegri.

În vârstă de 42 de ani, acesta îi succede lui Leonardo. Potrivit site-ului Allegri a semnat cu "Rossoneri" un contract până în 30 iunie 2012.

Potrivit bisăptămânalului "France Football", cluburile elene Olympiacos Pireu şi Pantathinaikos şi-l dispută pe internaţionalul francez Sidney Govou. Aflat la sfârşit de contract cu Olympique Lyon, acesta a fost anunţat iniţial la Panathinaikos. Între timp însă gruparea rivală pare a fi plusat din punct de vedere financiar.

Plecat de la Chelsea, Michael Ballack va reveni la Bayer Leverkusen, club la care a evoluat între 1999 şi 2002. Fostul internaţional german a semnat un contract pe doi ani. Informaţia a apărut în presa germană, însă nu a fost confirmată nici de Bayer, nici de Ballack.

La Chelsea vor ajunge, din câte se pare, alţi doi germani. Este vorba despre internaţionalii Mesut Ozil (Werder Bremen) şi Thomas Muller (Bayern Munchen). Evoluţia acestora la CM din Africa de Sud l-a impresionat pe Carlo Ancelotti, managerul lui Chelsea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite