Sepsi şi Dănciulescu, titulari de week-end în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi fotbalişti români sunt anunţaţi în "unsprezecele" de start al formaţiilor lor pentru partidele din acest sfârşit de săptămână.

Absenţi de mult timp din "unsprezecele" de start al echipelor lor, fotbaliştii români Lazslo Sepsi (Racing Santander) şi Ionel Dănciulescu (Hercules Alicante) sunt anunţaţi printre titularii din acest week-end la formaţiile unde evoluează.

Noul antrenor al echipei Racing Santander, Miguel Angel Portugal, ar putea începe partida cu Deportivo la Corunya avându-l în teren pe fundaşul stânga român Laszlo Sepsi, anunţă eldiariomontanes.es.

Deşi pare să-l prefere pe Christian, tehnicianul este nevoit să apeleze la Sepsi din cauza entorsei la gleznă suferită de titularul de drept al formaţiei din Santander. De altfel, la ultimul antrenament, Sepsi a fost introdus în echipa titularilor.

Conform laverdad.es, Ionel Dănciulescu este unul dintre atacanţii pe care Esteban Vigo îi va trimite încă din primul minut al partidei pe care Hercules o va disputa contra formaţiei Levante, din campionatul Segundei Division.

Dănciulescu ar putea face cuplu în atac cu Delibasic, din cauza absenţelor lui Tote şi Rufete.


Până acum Dănciulescu nu a fost titular la Hercules în nicio partidă din campionat, intrând sporadic pe final de meci în anumite întâlniri. El a fost titular doar într-un meci din Cupa Regelui, disputat împotriva formaţiei Las Palmas. Acum Danciu-gol va avea posibilitatea de a demonstra că merită să fie unul dintre oamenii de bază ai grupării din Alicante.

Vezi pe adevarul.es ce a declarat Esteban Vigo în legătură cu titularizarea lui Dănciulescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite