Federaţia Columbiană de Fotbal este în stare de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia financiară a fotbalului din Columbia este dezastruoasă. Federaţia din ţara sud-americană (Colfutbol) are datorii foarte mari, fiind în pericol de a fi lichidată pe motive financiare. Nici cluburile nu stau mai bine, jucătorii ameninţând cu greva generală.

Deficitul Colfutbol este estimat la peste 60 milioane de dolari (45,9 milioane de euro), Guvernul columbian ar putea să ajute forul fotbalistic, fiind elaborat şi un proiect de lege prin care cluburile să se transforme în societăţi anonime. Situaţia celor 36 de echipe din primele două ligi nu este nici ea foarte bună, majoritatea având dificultăţi financiare. Cum nu sunt plătiţi de ceva timp, jucătorii lor ameninţă cu greva generală. "Este lamentabil. În primul semestru cluburile au fost incapabile să-şi respecte angajamentele, iar cel de-al doilea se anunţă şi mai rău", a declarat un membru al Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti din Columbia, ţară care în deceniul trecut avea o naţională foarte puternică.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite