2.000.000 de fani vor fi la Euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialităţile din Austria şi Elveţia cred că Euro 2008 reprezintă o oportunitate unică pentru turism Organizarea turneului final de către Austria şi Elveţia va aduce venituri

Oficialităţile din Austria şi Elveţia cred că Euro 2008 reprezintă o oportunitate unică pentru turism

Organizarea turneului final de către Austria şi Elveţia va aduce venituri considerabile celor două ţări. Cei responsabili cu turismul vorbesc despre o oportunitate ce apare o dată în viaţă, mai ales că în cele două ţări se vor afla mai bine de două milioane de fani.

Dar, cu un asemenea număr de oameni s-ar putea lăsa cu scandal, astfel că ministrul de interne austriac a cerut ţărilor participante ajutor. Astfel, acestea ar trebui să-i identifice pe huligani şi să nu-i lase astfel să iasă din respectivele ţări.

Din acest punct de vedere, Germania a procedat cel mai corect, la Mondialul din 2006. Ei au intensificat controalele la graniţă şi au arestat nu mai puţin de 9.000 de huligani.

La această întrecere, germanii vor trimite 850 de poliţişti pentru a-i supraveghea pe fani. Din fericire pentru organizatori, Anglia nu s-a calificat la Euro, astfel că nu trebuie să-şi facă probleme din cauza huliganilor din Albion, consideraţi printre cei mai răi din lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite