O capelă ecumenică a fost inaugurată la stadionul naţional din Varşovia, cu ocazia Euro 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O capelă ecumenică, deschisă creştinilor, evreilor şi musulmanilor, a fost inaugurată, joi, la stadionul naţional din Varşovia, care va găzdui la 8 iunie ceremonia de deschidere şi primul meci din cadrul Campionatului European de fotbal din Polonia şi Ucraina, informează AFP.

Inaugurată în prezenţa reprezentanţilor celor trei religii, capela scoate în evidenţă simbolul luminii, comun în toate aceste confesiuni şi nu conţine niciun simbol religios specific uneia dintre ele. Spaţiul intern al capelei poate fi adaptat în funcţie de caracterul serviciului religios oficiat. Polonia este o ţară în care 90 la sută din locuitori se declară ca fiind catolici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite