Se decide la penalty-uri?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Turcia şi Cehia vor face egal în meciul direct, ocupanta locului al doilea va fi stabilită în urma penalty-urilor După două meciuri, Cehia şi Turcia înregistrează acelaşi

Dacă Turcia şi Cehia vor face egal în meciul direct, ocupanta locului al doilea va fi stabilită în urma penalty-urilor

După două meciuri, Cehia şi Turcia înregistrează acelaşi număr de puncte, trei, acelaşi număr de goluri marcate, două, şi acelaşi număr de goluri primite, trei.

Dacă în meciul direct, ultimul al grupei, Cehia şi Turcia vor remiza, calificata în sferturi va fi stabilită după penalty-uri. Acestea vor fi executate imediat după încheierea celor 90 de minute de joc.

"Dacă două formaţii cu acelaşi număr de puncte, acelaşi număr de goluri marcate, acelaşi număr de goluri primite termină la egalitate meciul direct, ultimul din grupă, atunci locul din clasament va fi stabilit după executarea loviturilor de departajare", se arată în articolul 7.08 din regulamentul UEFA privind organizarea campionatului european de fotbal.

În acest caz, Cehia pare echipa avantajată, ea având experienţa jocurilor decise la 11 metri.

Există şi un precedent

Situaţia ivită în Grupa A nu reprezintă chiar o noutate pentru UEFA. În ediţia 2002/2003 a campionatului european de fotbal feminin U-19, Italia şi Suedia se găseau în situaţia descrisă mai sus: egalitate perfectă. Cum în jocul direct s-a înregistrat un scor egal, 3-3, s-a trecut la executarea penalty-urilor. Câştig de cauză a avut Suedia, care s-a impus cu 4-1 şi s-a calificat astfel în sferturile de finală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite