"Chivu a fost spectaculos", spune Mourinho

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul român a primit nota 8 de la site-ul tuttomercatoweb.com.


Fundaşul român nu trebuia să fie titular în meciul de aseară. Dar, cu 10 minunte înainte de începerea jocului, Pandev s-a accidentat, iar Mourinho a decis să-l trimită pe român în teren din chiar primul minut de joc. Chivu a jucat bine, astfel că evoluţia lui a fost unanim apreciată.

"Chivu a intrat în ultimul moment în echipă, după accidentarea lui Pandev. A pătruns pe teren fără cască pentru a arăta lumii curajul cu care va lupta Inter. A fost constrâns să se apere tot meciul, dar a luptat ca un leu", a scris tuttomercatoweb.com, care i-a acordat românului nota 8. Şi agenţia Datasport a lăudat jocul prestat de fundaş: "
"Românul şi-a adus contribuţia la calificare. A arătat că este pregătit să joace în orice moment, deşi trebuia să fie doar rezervă".

Şi Jose Mourinho l-a lăudat pe Chivu. "Meciul a început prost. A trebuit să-l trimit pe Chivu pe teren, care nici încălzirea n-o făcuse complet. Românul a fost însă spectaculos", a spus antrenorul portughez.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite