Doar copiii au voie la Ajax - AZ Alkmaar!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul din Cupa Olandei, dintre Ajax Amsterdam şi AZ Alkmaar, suspendat la 21 decembrie în minutul 37 după ce un suporter l-a atacat pe portarul Esteban, se va rejuca doar în prezenţa copiilor, informează AFP.

"La meciul din Cupa Olandei, din 19 ianuarie, de la Amsterdam, vor avea acces doar copiii de până la 13 ani. De asemenea, la meci vor avea acces şi adulţi în calitate de supervizori pentru grupuri de câte şase copii. Decizia a fost luată pentru a arăta caracterul educativ al meciului", a anunţat federaţia olandeză într-un comunicat.

Meciul Ajax Amsterdam - AZ Alkmaar, din optimile de finală ale Cupei Olandei, a fost suspendat, în 21 decembrie, la Amsterdam, după ce un suporter a încercat să îl lovească pe portarul echipei oaspete. Incidentul a avut loc spre finalul primei reprize. Suporterul a intrat atunci pe teren, s-a îndreptat spre Esteban alergând şi a încercat să îl lovească. Portarul a reacţionat însă foarte rapid, lovindu-l el pe fan cu piciorul de două ori. Arbitrul partidei l-a eliminat pe Esteban, ceea ce l-a înfuriat pe tehnicianul Gertjan Verbeek. Antrenorul, considerând că jucătorii săi nu se află în siguranţă, le-a cerut acestora să plece la vestiare. Jocul a fost suspendat în minutul 37, când Ajax Amsterdam conducea cu scorul de 1-0.

KNVB a amendat clubul Ajax Amsterdam cu suma de 10.000 de euro şi a decis ca această echipă să joace un meci fără spectatori, deoarece a lăsat să intre pe teren un suporter care oricum avea interdicţie de acces pe stadioane. Federaţia olandeză a anulat cartonaşul roşu primit de portarul Esteban, iar suporterul a fost condamnat la patru luni de închisoare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite