Ne bântuie burta şi lanţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clipul difuzat de britanicii de la Virgin Media, în care România era asociată cu imaginea câtorva burtoşi cu lanţuri groase de aur, pare să-i fi marcat pe regizorii care se ocupă cu

Clipul difuzat de britanicii de la Virgin Media, în care România era asociată cu imaginea câtorva burtoşi cu lanţuri groase de aur, pare să-i fi marcat pe regizorii care se ocupă cu transmisia Campionatului European de fotbal.

România a fost încurajată la Zürich de o galerie impresionantă şi civilizată, formată din circa 7.000 de suporteri. Însă cei care s-au ocupat de transmisie nu au oferit prim-planuri cu fete frumoase şi domni respectabili, ci au zăbovit secunde bune asupra unui "cocalar" cu pântecul şi aurul etalate ca la expoziţie. Imaginile au făcut înconjurul lumii în pauza meciului România - Franţa.

În opinia psihologului Dan Lungu, nu neapărat această imagine ar trebui să ne preocupe, ci felul în care au apărut personajele şi lanţurile lor de aur. "Atâta vreme cât nu ştim să eliminăm gunoaiele, avem ce merităm", spune psihologu

Imaginea lansată de Virgin Media a revenit pe retina telespectatorilor din toată lumea la meciul România - Franţa

7.000 de români au făcut galerie naţionalei lui Piţurcă la meciul de luni. Unul dintre ei a ieşit în evidenţă pe arena "Letzigrund"
din Zürich.

Sensibili atunci când vine vorba de imaginea lor în Europa, românii au acum o grijă în plus. Totul a pornit cu puţine zile înainte de startul Campionatului European, când compania britanică Virgin Media a realizat o serie de clipuri cu fiecare dintre ţările calificate la turneul final. Francezii au fost scoşi în faţă cu ajutorul Turnului Eiffel, italienii au apărut cu Colosseumul lor, în timp ce românii au "defilat" cu doi "burtoşi", care leneveau pe plajă, cu lanţuri de aur imense la vedere.

Imaginea revine

La scurt timp după apariţia imaginilor, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat triumfător că Virgin Media retrage videoclipul, atât de pe site-ul propriu, cât şi de pe site-ul YouTube. A rămas totuşi imaginea, iar cei care au văzut-o nu au uitat uşor.

La pauza meciului dintre România şi Franţa, primul pentru români la Euro, regizorul transmisiei a reuşit să găsească un personaj asemănător cu cel prezentat de britanici. În mijlocul galeriei "tricolorilor", fanul a rămas pe ecrane timp de câteva secunde, în timp ce îi arăta ceva amicului său.

Poliţiştii elveţieni, mulţumiţi

La prima apariţie la un meci al României la acest Euro, suporterii "tricolorilor" au făcut o impresie bună. Poliţiştii elveţieni s-au declarat încântaţi de atitudinea acestora înainte, în timpul şi după meciul pe care reprezentativa ţării noastre l-a susţinut în compania naţionalei franceze.

"Poliţiştii elveţieni au apreciat felul în care suporterii români s-au comportat şi ne-au declarat că şi-ar dori ca toţi împătimiţii fotbalului prezenţi în Elveţia, indiferent de naţionalitate, să se comporte la fel. Românii au dansat şi au cântat alături de fanii francezi, s-au pozat cu ei şi chiar cu poliţiştii şi jandarmii prezenţi aici, în Zurich", a declarat căpitanul Anton Cernat, şeful delegaţiei Ministerului Internelor şi Reformei Administrative detaşată pentru securitate în Elveţia.

8 miliarde de telespectatori

- s-au uitat la Euro 2004.E vorba de audienţa cumulată a celor 31 de meciuri. La Euro 2008, UEFA se aşteaptă la cifre superioare.

"Avem ce merităm"

Psihologul Dan Lungu susţine că românii ar trebui să se intereseze şi de modul în care aceşti "burtoşi" au dobândit lanţurile lor faimoase. "Stereotipurile nu se creează de pe o zi pe alta. Tot ce este anormal atrage. Vă amintiţi de acele concursuri de fotografie unde se prezentau poze cu copii arşi cu napalm în Vietnam? Erau imagini şocante.

Sau de stereotipurile cu românii mâncători de lebede? Noi avem aceste probleme cu burtoşi plini de lanţuri de aur, probleme pe care ne-am făcut că le rezolvăm. I-a întrebat cineva pe aceştia cum de au aceste lanţuri, cum le-au dobândit? Atâta vreme cât nu ştim să eliminăm gunoaiele avem ce merităm.

Acum nici nu mai avem pe cine trage la răspundere, cum a fost cazului clipului despre România la campionatele europene de fotbal din acest an. Atunci am protestat, iar clipul a fost retras. Acum omul acesta există în tribună. Dacă ne caracterizează pe noi, românii, acest stil? Aici nu-i vorba de ce ne caracterizează, ci de ce iese în evidenţă.

Nu depinde de ce ne place. Suntem o ţară amestecată, o ţară care trece printr-o tranziţie rapidă şi neinspirată şi prin aceste imagini care nu ne plac am reuşit să ne facem remarcaţi", ne-a declarat Dan Lungu. (Daniela Şerb)

Citiţi şi:

Deşteaptă-te, române, fără ruşine! (Ion. M. Ioniţă)

Victoria noastră (Ovidiu Nahoi)

Suntem peste tot acasă (Daniel Nanu)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite