Alex Ferguson acuză Federaţia Engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Ferguson
Alex Ferguson

Sir Alex Ferguson, tehnicianul celor de la Manchester United, s-a declarat nemulţumit de decizia Federaţiei Engleze (FA) care, în opinia sa, l-a "iertat" pe Steven Gerrard de o suspendare înaintea derby-ului Manchester-Liverpool de duminică.

Gerrard l-a lovit cu cotul pe Michael Brown, fundaşul celor de la Portsmouth, în victoria obţinută pe Anfield, 4-1, în etapa trecută. Însă FA nu a luat nicio decizie suplimentară, în condiţiile în care arbitrul partide s-a aflat foarte aproape de fază şi a dictat atunci doar o simplă lovitură liberă pentru Portsmouth.

Ferguson a reacţionat vechement la adresa forului englez pe care l-a acuzat că judecă în mod diferit cazuri asemănătoare. Tehnicianul a adus în discuţie suspendarea lui Rio Ferdinand, fundaşul "diavolilor" care a fost suspendat patru etape după un încleştare cu Craig Fagan de la Hull, atunci când jocul era oprit. Cazul lui Ferdinand a fost comparat cu cel al lui Mascherano, de la Liverpool, care nu a primit nicio pedeapsă într-o situaţie asemănătoare într-un meci cu Leeds.

"Liverpool are noroc atunci când vine vorba despre problemele disciplinare", a comentar ironic Sir Alex Ferguson, adăugând că organismul disciplinar al Federaţiei Engleze este "disfuncţional".

Manchester United şi Liverpool se întâlnesc duminică în derby-ul campionatului englez. Partida va fi transmisă de Eurosport 2 de la ora 15.30.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite