Olanda - Vitesse Arnhem-Ajax Amsterdam 1-5, în etapa a 15-a din Eredivisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia olandeză Ajax Amsterdam, adversara lui FC Timişoara din Grupa A a Ligii Europa, a câştigat duminică, în deplasare, scor 5-1, partida disputată contra lui Vitesse Arnhem, în etapa a 15-a din Erevidisie, informează Voetbal International.


Golurile grupării din Amsterdam au fost reuşite de Pantelic (15, 19, 50), Bakircioglu (69) şi Aissati (73), în timp ce gazdele au marcat prin Stevanovic (4).

Ajax a evoluat în următoarea formulă: Stekelenburg - Van der Wiel, Alderweireld, Vertonghen, Anita - Enoh (Donald 78), Aissati, De Zeeuw - Emanuelson, Pantelic (Bakircioglu 68), Suarez.

FC Timişoara a remizat, scor 0-0, în primul meci cu Ajax, urmând să întâlnească echipa olandeză la 2 decembrie, pe teren propriu. Din Grupa A mai fac parte Anderlecht Bruxelles şi Dinamo Zagreb.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite