Ziarul "Blick" crede că Mihaela Rădulescu e iubita lui Zicu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabloidul elveţian a comis o eroare de proporţii: a confundat-o pe vedeta Antenei 1 cu Mihaela Tudor, prietena fotbalistului de la Dinamo. La apariţia sa, ziarul "Blick" a scandalizat

Tabloidul elveţian a comis o eroare de proporţii: a confundat-o pe vedeta Antenei 1 cu Mihaela Tudor, prietena fotbalistului de la Dinamo.

La apariţia sa, ziarul "Blick" a scandalizat Elveţia. O naţiune liniştită şi civilizată precum cea helvetă a fost răvăşită de tabloidul creat de trustul Ringier, ziar care-şi "permitea" să dea pe prima pagină poze sexy şi ştiri deocheate.

În ediţia de marţi, tabloidul elveţian a comis însă o gafă de proporţii. Ziarul Ringier a avut iniţiativa de a organiza un voting prin SMS în care cititorii să aleagă cea mai frumoasă iubită a câte unui jucător din echipele care se înfruntă la Euro. Marţi a fost rândul echipelor României şi Franţei. De la francezi a fost aleasă Noemi Lenoir, prietena lui Claude Makelele, iar de la noi a fost aleasă Mihaela Tudor, iubita dinamovistului Ianis Zicu.

Gafa, uriaşă, e de fapt dublă.

Ianis Zicu nici măcar nu face parte din lotul deplasat de Victor Piţurcă la turneul final! Mai mult decât atât însă, în fotografia care ar fi trebuit s-o prezinte pe Mihaela Tudor, apare, provocator, nimic de zis, Mihaela Rădulescu, vedeta Antenei1! Şi ca să fie treaba treabă, fotografiile sunt inversate, iubita lui Makelele fiind prezentată drept "Girl Rumanien", iar Mihaela Rădulescu drept "Girl Frankreich"...

Ce înseamnă Blick în presa mondială

În ultimii ani, ziarul fondat de familia Ringier a suferit multiple transformări, el trecând inclusiv prin multe operaţiuni de schimbare a graficii şi a formatului. Acest lucru s-a datorat în principal apariţiei ziarului gratuit "20 minuten", care a deturnat masiv cititorii "Blick". În replică, Ringier a scos un ziar gratuit, "Heute", care a fost închis însă în urmă cu puţină vreme. Un ultim amănunt: "20 minuten" a tipărit ieri 435.000 de exemplare, fiind ziarul la modă în Elveţia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite