Zeii ţin cu Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecii sărbătoresc, în timp ce ruşii  părăsesc terenul  cu capetele plecate
Grecii sărbătoresc, în timp ce ruşii părăsesc terenul cu capetele plecate

Există similitudini remarcabile între traseul elenilor de acum şi cel din 2004, atunci când Karagounis şi compania au produs cea mai mare surpriză din istoria fotbalului, cucerind titlul european.

Scenariu de film de Hollywood în ultima zi a meciurilor din grupa A. Grecia, care ocupa ultimul loc sâmbătă dimineaţă, s-a calificat în sferturi, iar Rusia, care era lider şi jucase cel mai bun fotbal, a fost eliminată!

Dincolo de acest deznodământ surprinzător, accederea elenilor în următoarea rundă a Campionatului European e marcată de o serie de întâmplări fascinante. Sâmbătă seară, Karagounis şi compania au avut senzaţia că pentru ei istoria se repetă.

Tot locul 2, tot cu patru puncte

Opt ani au trecut de la cel mai mare şoc din istoria fotbalului. La Euro 2004, Grecia a venit de nicăieri şi a câştigat competiţia. Iată similitudinile dintre turneul final de acum opt ani şi Euro 2012:
- În ambele cazuri, Grecia se afla în grupa A, alături de ţara-gazdă. Atunci a fost Portugalia, acum - Polonia.
- În ambele competiţii, elenii au fost în grupă cu Rusia, pe care au întâlnit-o în ultima partidă! Singura diferenţă: în 2004, au pierdut cu 2-1, în 2012, au bătut cu 1-0.
- Şi atunci, ca şi acum, grecii au obţinut calificarea în sferturi cu patru puncte, la egalitate cu locul 3. Acum opt ani, „victima" s-a numit Spania; de această dată, ea a fost Rusia.

După performanţa de sâmbătă seară, cei mai mulţi fotbalişti ai grecilor au spus că au dat totul pe teren pentru a-şi bucura conaţionalii, care sunt loviţi din plin de criza economică.

„o bucurie pentru poporul nostru"

„E o mare plăcere pentru noi că i-am făcut fericiţi pe oameni, mai ales că ei se confruntă cu multe probleme", a declarat Samaras. L-a completat căpitanul Karagounis: „Am vrut să aducem o bucurie pentru poporul grec. Pot să compar această calificare cu ceea ce am realizat în Portugalia, acum opt ani".

Karagounis,ce nedreptate

În repriza secundă, marcatorul singurului gol al meciului a fost faultat în careu de un apărător rus. Reluările TV au arătat că, deşi Karagounis a căutat contactul, el a fost împiedicat să ajungă la minge, în condiţiile în care ar fi rămas singur cu portarul. Centralul Jonas Eriksson i-a arătat cartonaşul galben lui Karagounis pentru simulare, iar mijlocaşul de 35 de ani e suspendat pentru întâlnirea din sferturi (vineri, 22 iunie, ora 21.45).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite